ro

en

de



WRAcademy

Fanii reclamă CSU la OPC-ul lui Mitea (19 februarie 2007)

Suporteri ai echipei sibiene, care au rămas în afara sălii la meciul cu Dinamo vor reclama clubul CSU Atlassib la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului pentru nerespectarea drepturilor cuvenite abonaţilor. Directorul OPC, Ilie Mitea a declarat că va amenda clubul dacă fanii au dreptate, indiferent de prietenia sa cu şefii grupării ,,universitare”.

Vineri, ora 18,45. Intrarea principală a Sălii Transilvania. Zeci de fani ai sibienilor rămân în spatele uşilor închise când mai e un sfert de oră până la debutul derbiului cu Dinamo. Nemulţumiţi, aceştia cer jandarmilor de dincolo de sticlă să le permită accesul, arătându-le abonamentele. Forţele de ordine rămân de neînduplecat. Pentru a se evita suprapopularea sălii şi iscarea unor posibile abateri disciplinare pe timpul meciului, s-a luat decizia de a închide mai repede accesul spre cele două tribune. Extrem de nervoşi, suporterii deposedaţi de dreptul legal de a fi la meci sunt decişi să-i caute dreptatea la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului. ,,Vom reclama clubul pentru că nu e firesc ce s-a întâmplat. Am venit de la mare distanţă special pentru meci, aveam abonament şi nu am putut intra”, a declarat Ghiţă Breazu, unul dintre păgubiţi. Acesta, împreună cu alţi fani aflaţi în aceeaşi situaţie, reclamă încălcarea dreptului de a fi prezent în sală, după ce a plătit preţul abonamentului, dar şi faptul că clubul a pus în vânzare bilete la acest joc inclusiv pe locurile rezervate abonaţilor. ,,De când se dau bilete şi abonamente cu loc, eu vin mereu mai târziu, pentru că am locul rezervat. Acum, alţii au stat pe scaunele noastre. Nu e o scăpare din parte clubului, pentru că, la ghişeu, nu s-au dat nici măcar bilete cu reducere pentru elevi, ci doar din acelea cu 70.000 de lei. Vom merge la OPC şi sunt curios ce va decide domnul Mitea, care este prieten cu şefii clubului”, a mai spus, hotărât, Ghiţă Breazu.

Mitea, prieten cu legea

Contactat telefonic, Ilie Mitea, directorul OPC şi cunoscut pentru apropierea sa de clubul CSU Sibiu şi şefii acestuia, a declarat direct: ,,Îi aştept cu drag pe băieţi. Eu sunt mai întâi prieten cu legea şi apoi cu cei de la club. Dacă suporterii îmi pot demonstra că au dreptate, atunci fiţi siguri că voi amenda clubul, pentru încălcarea dreptului firesc al abonaţilor”. Mitea a ţinut insă să adauge: ,,S-au închis uşile mai repede din motive de siguranţă, deoarece şi altă dată au mai intrat oameni în sală fără bilet sau abonament. Inclusiv eu era să nu intru, dar am avut noroc că m-au cunoscut jandarmii. M-au sunat prieteni care au rămas pe dinafară şi nu am interveni deloc pentru ei”. Directorul OPC nu a putut spune care ar fi valoarea amenzii în acest caz, urmând să decidă ulterior reclamaţiei la ce articol se va putea încadra abaterea respectivă.

Bogdan Branza - Ziarul de Sibiu / www.ziaruldesibiu.ro

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1626

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin