ro

en

de



WRAcademy

Interviu Norbert Pascu

Interviu Norbert Pascu

Interviu preluat din revista suporterilor sibieni, CSU Fans Magazin Nr. 115

  • Nume: Norbert Tiberiu Pascu
  • Data naşterii: 28 februarie 1992
  • Post: Fundaş (shooting guard)
  • Echipele anterioare: BC Mureş

   Originar din Târgu Mureş, Norbert Pascu a devenit component al CSU Sibiu în vara anului precedent după ce evoluase anterior pentru „tigrii” de la BC Mureş. Baschetbalistul care va împlini la sfârşitul acestei luni frumoasa vârstă de 21 de ani rememorează pentru suporterii trupei „galben-albastre” primii săi paşi în lumea baschetului, care au fost amintirile ce i-au rămas în suflet, dar şi ce îşi propune să realizeze alături de formaţia sibiană.

Poveşteste-ne cum a început drumul tău în lumea baschetului şi ce anume te-a determinat să continui să mergi pe acest drum?

Drumul meu în baschet a început de când eram mic copil, deoarece tatăl meu a jucat baschet la nivel de Divizia A în România şi el a fost cel care m-a trimis la primul meu antrenament de baschet la vârsta de 7 ani, iar de acolo a început totul. El este cel care mă motivează şi mă ţine pe cursul acesta, căci există momente grele pentru toţi.

Ai o echipă preferată sau un jucător preferat pe care o/îl urmăreşti îndeaproape? De ce ai ales să susţii echipa sau jucătorul respectiv?

Jucătorul meu preferat şi pe care îl urmăresc momentan este James Harden de la Houson Rockets. Iar echipa pe care o susţin este Minesota Timberwolfs pentru jucătorii europeni care sunt acolo, în special Alexey Shved.

Care consideri că este cel mai bun baschetbalist român la ora actuală ce evoluează pe poziţia pe care joci la rândul tău?

Cel mai bun jucător român pe poziţia mea, consider că este Mihai Paul, deşi profilul său înclină mai mult înspre conducător de joc decât poziţia 2 pe care evoluez eu, însă, repet, consider ca el e cel mai bun.

Care este cea mai frumoasă amintire legată de baschet ce îţi vine în minte acum?

Cea mai frumoasă amintire este prima mea participare la Campionatul European în Bosnia, la Sarajevo, la ediţia de U16. A fost o experienţă specială şi deosebită să cunosc jucători de aceeaşi vârstă cu mine din alte 20 de ţări din Europa.

Care sunt aşteptările tale de la această ediţie de campionat alături de CSU Sibiu?

Eu sper să ne calificăm în play-off şi astfel să ne realizăm obiectivul, iar de acolo nu se ştie niciodată. Multă lume ne subestimează, dar acesta este un punct numai în favoarea noastră.

Cum obişnuieşti să îţi petreci timpul liber? Care sunt hobby-urile tale?

Hobby-urile mele din extrasezon sunt majoritatea sporturilor, adică orice ce implică mişcare: tenis, fotbal, înot. Iar în timpul sezonului, în marea majoritate a timpului, citesc sau mă joc cu prietenii de acasă online.

Veţi da piept cu Dinamo Bucureşti pe propriul teren. Aţi reuşit să bifaţi o victorie în faţa acestei echipe în meciul tur disputat în capitală. Consideri că va fi uşor să repetaţi figura şi să obţineţi un rezultat pozitiv?

Nu se poate spune că ne va fi uşor, pentru că nici un meci nu e uşor. Însă şansele sunt de partea noastră, jucăm şi acasă şi avem un moral mai ridicat acum. Eu sper să bifăm victoria.

Nu în ultimul rând, ce mesaj le transmiţi iubitorilor de baschet şi susţinătorilor lui CSU Sibiu?

Le transmit să susţină baschetul românesc şi în special echipa CSU Atlassib Sibiu şi să nu uite că în fiecare seară vom da maxim şi vom încerca să câştigăm cu fiecare echipă.

Andrada Comanici/04.02.2013

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 949

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin