ro

en

de



WRAcademy

Interviu Laurian Watkins

Interviu Laurian Watkins

Material preluat din revista CSU Fans Magazin Nr. 120

 Are o experiență de 40 de ani în baschet, timp în care a ajuns să lucreze cu unele dintre cele mai mari nume din cea mai mare ligă de baschet a lumii. Dacă spunem NBA și Kobe Bryant, veți înțelege că avem de-a face cu un antrenor care nu s-a “jucat” cu meseria lui. Laurian Watkins, acum președintele unei importante agenții de baschet, a acceptat să ofere un interviu pentru CSU Fans Magazin. Felul în care coach Watkins vede modul de a trăi prin baschet spune multe despre cheia succesului în acest sport minunat.

Rep.: Cei peste 40 de ani de experienţă în baschet trădează dragostea şi devotamentul  dumneavoastră faţă de acest sport. Povestiţi–mi mai multe despre cum v-aţi descoperit pasiunea pentru baschet şi despre cum aţi luat decizia de a deveni jucător şi, mai apoi, antrenor.

L.W.: Primul contact cu baschetul s-a produs la vârsta de 5 ani, prin intermediul tatălui meu,  Eldridge Watkins Sr., care m-a dus la o selecție pentru un club de baschet unde vârsta minimă de participare era de 8 ani. Pentru că eu aveam numai 5 ani, dar demonstrasem reale aptitudini pentru acest  sport, tatăl meu nu a declarat vârsta mea reală atunci când a mers să mă înscrie. La numai 5 ani, abilităţile mele locomotorii erau ale unui copil de 8-9 ani, aşa că vârsta nu a fost un impediment în a fi selectat.

Îmi aduc aminte că, atunci când eram mic, mult prea mic ca să ajung la coşul de baschet, petreceam ore întregi în curtea din spate a casei, unde aşezasem strategic, sub panou, cuşca câinelui. Mă căţăram pe cuşcă, pentru că eram mult prea scund la acea vârstă, şi aruncam la coş de acolo până când reuşeam să înscriu acel coş, fapt care mă binedispunea pentru tot restul zilei. Părinţii mei mă priveau amuzaţi şi aşteptau să obosesc şi să mă plictisesc ca să trec la următoarea activiate, însă, spre surprinderea lor, nu cedam până nu băgam mingea în coş. Atitudinea mea i-a convins pe părinţii mei să mă înscrie la un centru de recreere local, cunoscut sub numele de Sportsman Park, unde am început baschetul la o vârstă fragedă. Am iubit acest sport atât de mult, încât, la 15 ani, am început să-i conving şi pe prietenii mei să se apuce de baschet şi să le împărtăşesc din cunoştinţele acumulate de mine. Atunci a început să mă atragă ideea de a antrena. Mi-ar fi plăcut foarte mult să antrenez la colegiu, însă, pe vremea mea, nu exista acest dublu rol, de antrenor-jucător, în NCAA, aşa că am continuat ca jucător. După ce am absolvit, am jucat câteva sezoane în afara Statelor Unite, însă, în scurt timp, am decis să mă dedic carierei de antrenor. După atâţia ani de antrenorat, am ajuns la concluzia că am baschetul în sânge şi nu există nimic altceva ce mi-ar plăcea să fac mai mult.

Rep.: Aţi antrenat în Siria, Norvegia, Guatemala, China, Filipine, Costa Rica, Arabia Saudită, însă aş vrea să-mi povestiţi mai multe despre activitatea dumneavoastră în NBA, pentru că ştiu că aţi lucrat pentru Memphis Grizzlies şi Sacramento Kings.

L.W.: Să antrenez în străinătate a însemnat pentru mine o experienţă extraordinară, de care m-am bucurat enorm. Fiecare ţară a însemnat o nouă provocare, pentru că totul era foarte diferit de Statele Unite, ţara în care mi-am început cariera de antrenor. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult  atunci când am antrenat în străinătate a fost predarea elementelor fundamentale ale baschetului în ţări în care acesta se preda într-un mod mai învechit, dacă mă pot exprima aşa. Când m-am întors în State, mi-a fost un pic greu să mă readaptez la cerinţele baschetului american, însă nu imposibil. Am început apoi să-mi petrec verile antrenând atleţi aspiranţi în NBA şi încercând să găsesc alte joburi internaţionale. Acesta a fost primul meu pas către această ligă de vis, cunoscută sub numele de NBA. Dacă, o bună perioadă, NBA-ul a lăudat antrenorii care şi-au păstrat funcţiile mai mulţi ani, a venit un moment când aceştia au fost înlocuiţi de antrenori tineri, veniţi de la colegii, pe care îi cunoşteam şi care mă cunoşteau de pe vremea când eram jucător. Eram în acea perioadă şi foarte bun prieten cu Reggie Thues, antrenorul principal de la New Mexico State University, care, ulterior, a devenit antrenorul lui Sacramento Kings. M-am gândit imediat că voi avea un loc în stuff-ul lui Sacramento, pentru că Reggie ştia foarte bine ce pot, însă nu am primit niciodată acel telefon din partea lui. S-a întâmplat, însă, atunci când Eric Mussleman a preluat conducerea lui Sacramento. Antrenam în acea perioadă un tânăr pe nume Eugene « Pooh » Jeter, care pur şi simplu a uimit în NBA Summer League prin etica jocului şi talentul său. Într-un interviu acordat revistei Draft Express, Pooh a vorbit despre cel care l-a pregătit atât de bine, antrenorul Laurian Watkins de la Pro Skills Sports Academy. Am început atunci să primesc telefoane de la echipe din NBA, precum şi de la diverşi jucători care îmi solicitau serviciile şi care îmi cereau să-i pregătesc pentru un sezon lipsit de accidentări prin intermediul celor mai avansate tehnici de antrenament.

Am acceptat, în cele din urmă, propunerea celor de la Sacramento Kings, o echipă alcătuită din jucători tineri şi care se lupta pentru o poziţie bună în campionat. Am rămas alături de ei pentru întregul sezon. După aceea, am ajuns să lucrez şi cu jucătorii de la Los Angeles Lakers. Jerry West, un foarte bun prieten şi fost coechipier, m-a numit unul dintre profesorii şi preparatorii de frunte ai aspiranţilor în NBA. În acea vară, în NBA Summer League, echipa antrenată de mine a învins Dallas Mavericks, antrenată atunci de Jim Clemons. Datorită acestei performanţe, am fost contactat de LA Lakers, care mi-au propus să antrenez doi dintre noii jucători pe care îi transferaseră şi despre care credeau că mai au nevoie de muncă suplimentară pe vară. Eram atât de entuziasmat de această oportunitate, că nici nu mi-a păsat despre cine era vorba. Nu vă pot spune cât de şocat am fost când, într-o dimineaţă, în 1997, m-am trezit la antrenamente cu Kobe Bryant şi Derrick Fisher. Ca să fiu sincer, credeam că voi lucra cu Jimmy King de la Michigan University şi Juaquin Hawkins de la California State, doi jucători care încercau să intre in roster-ul celor de la Lakers în sezonul următor. Am muncit foarte mult pentru a demonstra că am meritat şansa primită, iar răsplata nu a întârziat să apară. Când domnul West a părăsit stuff-ul lui Sacramento şi a semnat cu Memphis Grizzlies, am putut discuta deschis şi despre o colaborare a mea cu echipa din Memphis. Am devenit astfel special assignment coach pentru Memphis Grizzlies şi am avut ocazia de a lucra cu cei mai buni  jucători ai echipei: Rudy Gay, OJ Mayo şi mulţi alţii. Am avut contract pentru un sezon şi, din punctul meu de vedere, mi-am dus la bun sfârşit sarcinile, însă, pentru a fi complet sincer, trebuie să spun că m-am bucurat de experienţa pe care mi-a oferit-o NBA-ul, dar mi-a plăcut mult mai mult să antrenez propria mea echipă. Indiferent de nivelul profesional la care am antrenat, mi-a plăcut întotdeauna provocarea şi cred că sunt cunoscut ca acel antrenor care a acceptat să antreneze echipe situate pe poziţii departe de fruntea clasamentului şi care a reuşit să le califice în playoff şi să dea emoţii echipelor mult mai bine clasate şi cotate. Cred că cei mai mulţi antrenori visează să antreneze în NBA şi nici eu nu am fost o excepţie, însă, odată cu trecerea anilor, a început să mă atragă mai mult ideea de a antrena în afara Statelor Unite şi de a-mi crea propria moştenire. Dumnezeu m-a binecuvântat, dându-mi posibilitatea de a mă implica în acest sport minunat, de a călători în jurul lumii şi de a influenţa destine prin intermediul baschetului. Dacă aş avea posibilitatea de a schimba ceva în viaţa mea sau de a-mi începe viaţa de la capăt, aş face exact acelaşi lucru. La cei 52 de ani ai mei, mă simt încă neobosit şi dornic să continui această călătorie în jurul lumii şi să fac ceea ce ştiu mai bine: să-i învăţ pe tineri să joace baschet şi să le predau lecţii de viaţă prin intermediul acestui sport.

Rep.: Îmi povesteaţi că, în 1997, aţi fost antrenorul personal al lui Kobe Bryant şi al lui Derrick Fisher. Spuneţi-mi mai multe despre această experienţă. Cum erau Kobe şi Derrick la antrenamente?

L.W.: În 1997 am colaborat cu Los Angeles Lakers şi aşa am ajuns să lucrez cu Kobe şi Derrick care se aflau la primul lor sezon în NBA. Ca să înţelegeţi cât de muncitor, serios şi perfecţionist este Kobe ca jucător, trebuie să vă povestesc despre prima mea întâlnire cu el. A apărut într-o dimineaţă la antrenamente şi m-a făcut să aştept o veşnicie până s-a echipat. Şi-a legat şi şi-a dezlegat şireturile de atâtea ori, până a reuşit să le facă să arate exact le fel. Trebuia să fie identice, asta era ideea. După ce a terminat cu şireturile, a început să-şi aranjeze cu aceeaşi răbdare şi minuţiozitate protecţiile pentru coate şi genunchi. Atunci am realizat că am de-a face cu un jucător foarte ambiţios, perfecţionist şi care cu siguranţă urma să ajungă departe.

Un alt aspect care mi-a plăcut mult la el a fost faptul că era o persoană extrem de prietenoasă.  În pauzele de la antrenamente, atunci când ceilalţi jucători mergeau să bea apă sau Gatorade, Kobe nu doar că semna autografe pentru copiii din tribune, dar făcea şi conversaţie cu fiecare dintre ei, iar apoi îi lua în teren, pentru a juca unu la unu cu el. Era prietenos şi apropiat de fanii lui, dar şi foarte glumeţ şi îmi aduc aminte că, înainte de un antrenament, mi-a vărsat un Red Bull în adidaşi şi a dat vina pe Bryan Russell de la Utah Jazz. N-a fost o experienţă tocmai plăcută! Alte lucruri pe care mi le aduc aminte despre Kobe ar fi faptul că, atâta timp cât l-am antrenat, l-am văzut mâncând numai spaghete şi că adesea vorbea în italiană atunci când se enerva foarte tare, probabil pentru că nu voia să fie înţeles de către ceilalţi.

Cu Derrick Fisher, lucrurile au stat, în schimb, altfel. Derrick era uşor mai manierat şi mai diplomat. Îmi aduc aminte că a venit la antrenamente puţin timid şi entuziasmat de faptul că făcea parte din roster-ul lui Los Angeles Lakers. L-aş descrie ca pe un jucător extrem de muncitor şi care vorbea puţin, dar asta din cauză ca provenea dintr-o zonă rurală din Arkansas şi folosea un argou specific acelei zone, iar coechipieriii glumeau pe seama lui. Un alt prilej de glume era faptul că mama lui venea în vestiar înainte de antrenamente şi ne aducea plăcintă cu piersici şi trebuie să recunosc că era cea mai delicioasă plăcintă pe care am mâncat-o vreodată. Revenind, însă, la baschet, cred că cel mai greu mi-a fost mie ca antrenor să-i explic şi să-l fac să înţeleagă ceea ce managerul general al celor de la Los Angeles Lakers voia de la el. Spre deosebire de Dale Harris şi Larry Drew, antrenorii pe care Derrick i-a avut în summer leagues şi care au încercat să facă din Derrick un pasator de excepţie, Jerry West, managerul celor de la Lakers, a vrut ca a el să arunce mai mult, pentru că Jerry a văzut în el acel ceva care urma să facă din Derrick unul dintre marcatorii de seamă ai ligii nord-americane de baschet. Vara lui 1997, petrecută alături de aceşti băieţi din NBA, a fost una dintre cele mai grozave din viaţa  mea.

Rep.: Pentru că NBA-ul este considerat a fi cel mai bun campionat din lume, aş vrea să vă întreb pe dumneavoastră, ca antrenor, care a avut un contact direct cu acest campionat, care sunt «ingriedientele» care fac ca NBA-ul să fie o ligă atât de puternică ?

L.W.: Cred că ceea ce face ca NBA-ul să fie o ligă puternică este faptul că aici evoluează unii dintre cei mai talentaţi şi mai dedicaţi sportivi pe care îi are acest sport la nivel mondial. Nu vreau să spun că alţi sportivi din alte colţuri ale lumii nu sunt pasionaţi şi dedicaţi acestui sport, ci doar că aici, în Statele Unite, baschetul este un stil de viaţă pentru copiii şi tinerii care aspiră să devină jucători în NBA. Aşa cum copiii europeni îşi doresc să devină jucători profesionişti de fotbal, copiii americani visează să joace în NBA. Cred că sunt mai mulţi copii care vor să joace în NBA decât care îşi doresc să devină preşedinte ai Statelor Unite. Un jucător de baschet ajunge să câştige, în America, mai mult decât un neurochirurg şi poate că acest aspect vă dă impresia că ne-am încurcat priorităţile, însă asta este realitatea noastră, aici, în SUA. Revenind, însă, la întrebare, cred că NBA-ul este o ligă atât de puternică datorită posibilităţilor financiare, dar şi datorită jucătorilor, despre care vă spuneam că îşi cultivă talentul de mici. Mai mult decât atât, în ultimii ani, tehnicile de antrenament s-au diversificat şi îmbunătăţit, iar dieta a devenit un aspect important în viaţa jucătorilor de baschet. Am înţeles cu toţii că nu doar dezvoltarea aptitudinilor şi competenţelor personale este importantă, ci şi dezvoltarea minţii.

Rep.: Întorcându-ne la cariera dumneavoastră, aş vrea să-mi spuneţi care a fost cea mai mare provocare, dar şi cea mai mare realizare de până acum ?

L.W.: O întrebare nemaipomenită! Am crezut întotdeauna că să joci şi să antrenezi în Statele Unite este cea mai mare realizare pe care o poate avea cineva, însă m-am înşelat. Mă bucur enorm să am şansa de a lucra cu unii dintre cei mai buni atleţi ai lumii, dar am realizat, între timp, că a atinge vieţile sportivilor din toate colţurile lumii prin intermediul baschetului este un lucru mult mai plăcut. Am câştigat suficiente trofee şi campionate aici, în Statele Unite şi cred că ceea ce-mi doresc cel mai mult acum este să ajut baschetul să crească în ţări în care acesta nu este la fel de dezvoltat ca în ţara mea natală. Cred că John Wooden (Vrăjitorul din Westwood – a câştigat 88 de meciuri consecutive) a fost un mare antrenor şi mare inovator al jocului de baschet, însă, în timp, jocul a început să se shimbe şi, automat, trebuie să schimbăm şi să îmbunătăţim felul în care ne pregătim şi motivăm jucătorii. Eu mi-am dorit întotdeauna să fiu unul dintre antrenorii care reuşesc să schimbe ceva în baschet la nivel global şi cea mai mare provocare a carierei mele a fost încercarea mea de a schimba metodele vechi de antrenamet, cu metode mai noi. Am încercat, de asemenea, să schimb modul de a privi baschetul ca sport în unele ţări în care acesta nu era foarte dezvoltat, am încercat să-i ofer aceeaşi expunere pe care o are în Statele Unite.

Rep.: După 40 de ani de activitate în baschet, putem vorbi despre un jucător preferat, un jucător pe care îl admiraţi în mod personal ?

L.W.: Jucătorul care mi-a captat atenţia şi respectul este Kobe Bryant, care, după părerea mea, este un jucător cu un IQ baschetbalistic ridicat, cu o etică a muncii grozavă şi cu o dorinţă nemuritoare de a câştiga, de a găsi modalităţi de a câştiga meciuri şi de a-şi motiva coechipierii să devină jucători mai buni. Poate că vor fi mulţi cei care mă vor contrazice, însă fanii LA Lakers ştiu cu siguranţă despre ce vorbesc. Kobe este acel gen de baschetbalist care poate aborda agresiv jocul, atât ofensiv cât şi defensiv, este un «game changer» atunci când se află în teren.

Rep.: Care este filozofia dumneavoastră ca şi antrenor?

L.W.: Antrenamentul nu te face un jucător perfect, însă un antrenament perfect, da. Acesta este teoria  mea şi încerc să-i învăţ pe jucătorii mei să tindă către perfecţiune şi să devină elevi ai jocului de baschet. Aş vrea ca jucătorii pe care îi antrenez să înţeleagă faptul că, atâta timp cât pun echipa pe primul loc, experienţa lor în baschet va fi lungă şi memorabilă.

Rep.: Trei calităţi pe care ar trebui să le aibă un jucător de baschet, după părerea dumneavoastră.

L.W.: Orice jucător care-şi doreşte o carieră serioasă în baschet trebuie să fie în primul rând muncitor şi să aibă trăsături de învingător. În al doilea rând, trebuie să înţeleagă faptul că echipa este întotdeauna pe primul loc - şi nu statistica personală. O altă trăsătură care, după părerea mea, este necesară unui baschetbalist este aceea de leader. Jucătorul trebuie să fie un leader prin exemplu, atât în teren, cât şi în afara acestuia şi trebuie să preţuiască opiniile suporterilor şi ale oamenilor care îl respectă, îl sprijină şi îl încurajează meci de meci.

Rep.: Ce sfat le-aţi da copiilor români care-şi doresc o carieră în baschet ?

L.W.: Aş vrea să le spun să se bucure de acest sport, să împartă mingea şi experienţa jocului cu alţii, să râdă şi să se distreze jucând baschet. Dacă îşi doresc o carieră serioasă însă, le recomand să înceapă antrenamentele profesioniste cât mai devreme, antrenamente care să aibă la bază elementele fundamentale ale baschetului: driblingul, aruncarea la coş, pasa şi jocul de picioare, pentru a se obişnui de la o vârstă fragedă cu ideea de a juca eficient. Bineînţeles, ar fi extraordinar dacă ar putea urmări şi studia câteva dintre clipurile de instruire făcute de mine  pentru Pro Skills Sports Academy, care au fost cotate ca fiind destul de eficiente de către antrenorii şi jucătorii care au adoptat şi aplicat tehnicile mele de antrenament.

Vă mulţumesc pentru  acest interviu şi... ne vedem pe parchet!

Ana Dutu/01.04.2013

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1007

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin