ro

en

de



WRAcademy

Ce spune presa

Nu mai speriem pe nimeni? - www.ziaruldesibiu.ro

Bogdan Branza

 

După eşecul cu Dinamo de pe teren propriu, CSU Atlassib a pierdut şi al doilea mare derbi al returului. Cu un singur sfert jucat la cotă maximă, primul, sibienii (locul 4) nu au putut opune rezistenţă serioasă sârbilor de la Elba Timişoara (locul 3), care s-au impus în cele din urmă cu 100-84. ,,Universitarii” intră în hora luptei pentru menţinerea în zona play-off.

Meciul de la Timişoara nu putea avea alt deznodământ pentru sibieni decât victoria, pentru a mai spera la o clasare fruntaşă înaintea play-off-ului. În loc de aceasta, derbiul de sâmbătă a adus o înfrângere care creşte emoţiile pe Cibin în vederea fazei finale a sezonului.

Sibienii acuză arbitrajul

Ca şi la meciul din tur, pierdut de sibieni în sala Transilvania, şi de această dată antrenorii s-au plâns de maniera părtinitoare în care au condus arbitrii disputa. ,,La noi toate acţiunile de atac erau faulturi, am primit chiar şi două faulturi tehnice, iar la ei nu s-a dat nimic. Kenny (McFarland-n.r.) a fost de mai multe ori obstrucţionat vădit sub panou şi nu s-a dat fault niciodată”, a acuzat Bogdan Spânu pe ,,judecătorii” Laurenţiu Grigoraş, Gabriel Dima şi Vlad Potra. Totuşi, antrenorul ,,universitarilor” nu justifică înfrângerea în acest mod. ,,Sunt multe semne de întrebare faţă de jocul echipei. Începem bine, iar apoi începem să improvizăm. Or, prin acţiuni individuale nu putem câştiga. Sunt dezamăgit”, a mai spus Spânu, care îşi face probleme înaintea dificilelor confruntări care îi aşteaptă pe sibieni în perioada următoare.

 

 

Sansa irosita - www.monitorulsb.ro

Cristi Florea

 

CSU Atlassib a mai pierdut o batalie in asaltul spre fruntea clasamentului. Elevii lui Bogdan Spinu au cedat, simbata, in deplasarea de la Timisoara, cu Elba. Fara Little, nerefacut, sibienii au inceput foarte bine meciul. Au dominat primul sfert si au dat impresia ca pot cistiga un meci important in lupta pentru podium, la finalul sezonului regulat. Deciziile, cel putin ciudate, ale arbitrilor si lipsa unui pivot autentic i-au privat pe sibieni de un rezultat bun. CSU Atlassib a incheiat meciul printr-o noua infringere, care a coborit-o pina pe locul sase in clasament.

 

“Studenti” corigenti – Tribuna Sporturilor

Ovidiu Boica

 

Fara doar si poate, formatia studenteasca sibiana traverseaza cea mai neagra perioada a sa din ultimii ani. Culmea, cu un lot considerat cel mai bun din cate a avut Sibiul in ultimele sezoane. CSU-ul a pierdut aproape jumatate din meciurile de campionat disputate pana acum si e in pericol chiar san u prinda playoff-ul. Ultima “isprava” a “studentilor” a avut loc sambata, la Timisoara, si i-a urmat alteia, de acum o saptamana, de pe teren propriu, infrangere cu 87-71 in fata lui Dinamo.

 

Post Scriptum la Etapa a XX-a - www.halfcourt.info

 

Intr-un meci care putea fi confundat usor de neavizati cu meciul Serbia-Statele Unite, sibienii au reusit sa-si adjudece doar primul sfert. Elevii lui Petricevic au castigat meciul cu 100-84.

Insa si aici, ca si la Cluj, spectatorii locali onesti au recunoscut ca arbitrii au fost partinitori cu gazdele, “nefluierand fault nici macar la contacte evidente de genul loviturilor cu cotul in gura, in piept sau al unor blocaje care si la hokey erau discutabile”.

 

Investitiile din ce in ce mai consistente in echipele masculine ale campionatului Diviziei A duc in principal la cresterea valorii si a spectacolul sportiv.

Dar creaza si controverse din ce in ce mai serioase.

Cel putin 2 meciuri (cel de la Cluj si cel de la Timisoara), au fost dominate de decizii jenante ale arbitrilor.

HalfCourt si-a aratat si isi arata in continuare simpatia si sprijinul pentru "noul val" de arbitri tineri si de eforturile federatiei si ale Comisiei de Arbitraj de a schimba mentalitatea si perceptia fata arbitrajul in baschetul romanesc. Deci nu intentionam sa atacam arbitrii sau brigazile de arbitri cum fac multi dintre suporterii uneia sau alteia dintre echipele noastre.

Insa ceva se intimpla in acest final de campionat.

Si nu e bine.

 

Elba Timişoara vs CSU Atlassib SIbiu 100-84 - www.numaibaschet.ro

 

Meciul Elba Timisoara - CSU Sibiu putea fi privit şi ca o dispută dintre Serbia şi SUA , ţinând cont de numărul mare de sârbi , respectiv americani aflaţi la cele 2 echipe. Meciul era unul foarte important în perspectiva calificării în playoff, cele 2 echipe fiind în duel direct alături de alte câteva formaţii pentru obţinerea unui loc cât mai bun.

De menţionat aici şi câte ceva despre maniera de arbitraj a acestei partide; cavalerii fluierului lăsând jocul foarte liber, nesancţionând fault nici măcar la contacte evidente de genul loviturilor cu cotul în figură, în piept sau al unor blocaje desprinse din sporturile de contact. Din această cauză, meciul a fost foarte dur,cu multă tensiune şi nervi, însă din fericire jucătorii s-au controlat până la final.

 

februarie 2007 / Tudor Şt. Popa

 

 

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 2378

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin