ro

en

de


*** LNBM, etapa a III-a: BC Timisoara - CSU Sibiu (luni 23.10, ora 18:00), Craiova 103-90 Timba Timisoara, Dinamo Bucuresti 44-103 U BT Cluj, Steaua 85-70 Mures, Oradea 101-67 Iasi, Galati 56-69 Pitesti ***


WRAcademy

Comunicat Asociatia Al 6-lea Jucator Sibiu

Comunicat Asociatia Al 6-lea Jucator Sibiu

Asociaţia „Al 6-lea jucător” şi membrii galeriei CSU Atlassib Sibiu regretă cele întâmplate la meciul de baschet BC Mures Tîrgu-Mureş – CSU Atlassib Sibiu jucat în data de 29.03.2014.

Mesajele afişate înaintea meciului în sectorul destinat suporterilor sibieni au fost realizate şi afişate de un grup foarte restrâns de tineri şi aceştia trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate precum şi consecinţele faptelor lor. Susţinem şi vom sprijini orice măsură legală luată împotriva vinovaţilor. Ne dorim, de asemenea, ca pe viitor forţele de ordine să percheziţioneze mai atent persoanele la intrările în sălile de sport.

Asociaţia „Al 6-lea jucător” nu a susţinut în nici un fel deplasarea de la Tg-Mureş (financiar sau în alt fel), nici un membru al acesteia nefiind prezent la meciul respectiv. De asemenea, ţinem să subliniem faptul că vinovaţii nu fac parte oficial din galeria CSU Atlassib Sibiu şi nu vor mai fi bine primiţi în tribunele Sălii Transilvania din Sibiu şi nici în rândul suporterilor sibieni la viitoarele deplasări.

După cum bine se ştie, suporterii sibieni, prin Asociaţia „Al 6-lea jucător”, au fost promotorii mai multor proiecte destinate fair-playului în sport. Cele peste 60 de ediţii „Promovarea Baschetului în Şcoli”, „Zilele Baschetului” şi, nu în ultimul rând, recordul mondial atestat în 2007 de World Records Academy de cel mai lung meci de baschet, când suporterii sibieni au jucat non-stop peste 80 de ore de bashet în numele fair-playului, arată adevărata faţă a suporterului sibian şi a locuitorilor oraşului Sibiu.

Asociaţia suporterilor echipei de baschet BC Mures Tîrgu-Mureş a luat fiinţă în urma unor colaborări strânse între suporterii celor două echipe iar revista suporterilor sibieni „CSU FANS Magazin”, ce astăzi a ajuns la sezonul VIII de publicare şi 131 de numere, unele dintre ele fiind editate şi tipărite în colaborare cu suporterii mureşeni, găzduieşte în fiecare număr interviuri cu jucătorii echipelor adverse. Aceasta poate fi citită şi online, pe site-ul www.csufans.ro

Ţinând cont de toate acestea, Asociaţia „Al 6-lea jucător” nu acceptă lecţii de moralitate şi jigniri aduse oraşului nostru şi echipei noastre de suflet, CSU Atlassib Sibiu, din partea clubului BC Mures Tîrgu-Mureş, în special din partea preşedintelui acestuia, deoarece noi nu am promovat în nici un moment, în cei 9 ani de la înfiinţare, la violenţă şi instigare, aşa cum dânsul a făcut-o în repetate rânduri.

Condamnăm public cele întâmplate la Târgu-Mureş şi asigurăm orice suporter al baschetului din România că Asociaţia „Al 6-lea jucător” continuă să promoveze fair-playul în sălile de sport şi în afara lor, aşa cum a făcut-o şi până acum.

Asociaţia „Al 6-lea jucător” Sibiu / 04.04.2014

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 2216

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->




max ( 04.04.2014 12:48 )
De acord cu o mare parte din continutul comunicatului dar daca nu vreti lectii de moralitate si educatie atunci faceti-va curatenie in ograda inainte ca mizeria sa iasa afara. Voi unde erati in timpul meciului? De ce ati permis acelor indivizi sa va ia locul in zona galeriei si sa va reprezinte acolo (chia si fara voia voastra)Ce a durat atata sa dati comunicatul?

marius ( 04.04.2014 12:49 )
O dam dupa cires, cand striga pentru Sibiu sunt suporterii nostri, cand gresesc ne dezicem de ei si nu ii mai primim in sala. Astia suntem, cu bune si rele, am gresit, sa ne-o asumam. Ce inseamna ca nu fac parte OFICIAL din galerie?

alex ( 04.04.2014 12:57 )
Asa cum am comentat si pe forum, sunt de acord in mare insa fraza aceasta "De asemenea, ţinem să subliniem faptul că vinovaţii nu fac parte oficial din galeria CSU Atlassib Sibiu şi nu vor mai fi bine primiţi īn tribunele Sălii Transilvania din Sibiu şi nici īn rāndul suporterilor sibieni la viitoarele deplasări." chiar nu e la locul ei, nu e corect, si ei au sustinut echipa asta mereu , de ce nu sunt oficial in galerie ? da nu sunt oficial in Asociatie, dar in galerie poate fi oricine, oricine iubeste echipa asta, toata sala e o galerie...
Repet nu sunt membru in US dar haideti totusi sa vedem ca ei au un aport mare in galeria noastra, ne place tuturor ce atmosfera iasa si vedeti si voi ca nu abia mai umplem sala , chiar si acum cand echipa merge bine... Va rog sa indreptati greseala...

partz ( 04.04.2014 01:58 )
Am si eu cateva chestii de spus in legatura cu acest subiect daca imi permiteti:m1. nu fac parte din nici-o grupare, asociatie si alte porcarii insa am fost si voi fi prezent in sala indiferent de locul pe care il ocupa echipa nu ca membrii acestor asociatii si grupari. 2.dezaprob faptul ca acel mesaj s-a indreptat asupra unor oameni nevinovati, oameni care nu cred ca aveau treaba cu actiunile maghiarilor din ultima vreme. 3. nu inteleg cum puteti voi sa spuneti ca unul si altul nu fac parte din galerie cand membrii asociatiei nu se ridica decat rugati si atunci aplauda 2 minute in rest stau cu degetul in fund sau pe tastatura si critica cand echipa joaca prost. 4, daca vreti ca acesti rebeli sa nu iasa in evidenta ar trebui sa va treziti si sa cantati fratilor sa faceti atmosfera sa incurajati echipa nu sa ii lasati in fata si sa va asumati meritele cand totul este bine si sa va deziceti cand se intampla ceva rau. nu sunteti mai buni decat politicieii astia de 2 lei din romania. 5. asa cum am spus actiunea de la mures a fost una nefericita insa ma intreb care era reactia tuturor oamenilor astia "de bine", oameni "civilizati" si cum va mai considerati din mures, sibiu si din toata tara daca mesajul venea din partea maghiarilor? eu cred ca era ceva de genul: "noi suntem prea buni, prea destepti ca sa ii bagam pe aia in seama, mai bine ii ignoram", ori daca acest lucru a venit din partea romanilor sariti ca ari si faceti dintr-un tantar mic un balaur care scuipa foc. 6. si ultima chestie pe care o mai spun: nu am putut sa nu observ ca un om care a mers si la fotbal cum la fiecare izbucnire a unora din galerie de la baschet singura voastra scuza era sa dati vina pe cei de la fotbal, ori eu nu am auzit la fotbal sa se injure in galerie in toti acesti ani ca la baschet si mai stiu si ca atunci cand au fost 2-3 au fost exclusi. si daca tot o sa fiu criticat si injurat imi permit sa va dau si un sfat: faceti in asa fel incat sa fie si atmosfera in sala pt ca asta ii specificul sibilui si va convine sau nu in ultimii ani doar aia de care va deziceti acum au sustinut echipa (si doar cativa din aia au afisat mesajul la mures).

www.csufans.ro ( 04.04.2014 02:29 )
Nimeni nu le poate interzice accesul in sala sau in zona galeriei, in afara de jandarmerie. Cat despre deplasarea la Mures, aceasta nu s-a facut cu sprijinul clubului si nici al asociatiei. Dupa meciul de la Mures unul dintre liderii Ultra Sound a decis sa paraseasca grupul si din cate am inteles nu este singurul care a luat aceasta decizie. Cei care au afisat bannerul nu s-au consultat cu nimeni, iar decizia lor a afectat imaginea tuturor suporterilor sibieni.
Pozitia oficiala a asociatiei a venit acum deoarece a trebuit intrunit consiliul director, am vrut sa aflam cat mai multe informatii despre cele petrecute la Mures etc.
In continuare obiectivul nostru si presupunem ca al tuturor suporterilor sibieni este incurajarea echipei favorite si promovarea fair-play-ului.

max ( 04.04.2014 04:48 )
pe totalbaschet.ro am citit cum ca desi clubul CSU SIBIU sustine ca nu stie nimic totusi cineva de la club (nu se spune cine dar se poate afla) a sunat inainte de meci la clubul BC MURES solicitand rezervarea locului pentru galerie. Pentru cine nu stie asta este uzanta: daca galeria oficiala a clubului vizitator vrea sa fie prezenta in sala la un meci in deplasare un oficial al acestui club trebuie sa sune clubul organizator si sa solicite acest lucru deoarece trebuie retinute biletele din acea zona si asigurata paza conform regulamentelor. In concluzie poate cineva sa explice acest paradox? Nu se stia dar totusi se stia :)Oare cine minte aici?

Andrian CRW ( 04.04.2014 05:37 )
Sa vă fie ruşine cand spuneti ca nu facem parte din galeria Csu! Voi astia din asociatie care stati pe scaune meci de meci si va aratati doar la "derby-uri"..ne rugam de voi sa cantati si voi veniti ca la teatru. Voi sunteti adevarati ca stati pe facebook si alti suporteri pe carr nu ii rcunoasteti facand parte din galeria Csu Sibiu merg in deplasari. RUSINE VOUA , SUNTETI NISTE OAMENI DE NIMIC !

max ( 04.04.2014 11:13 )
@Adrian CRW: sa inteleg ca dupa isprava "eroica" de la Tg Mures te miri ca lumea civilizata se dezice de voi? Tu credeai ca o sa va primeasca cu flori? Pe ce lume traiesti? Trezeste-te Adrian.

journey ( 05.04.2014 12:15 )
@www.csufans.ro nu ar trebui sa iti permiti sa spui tu ca unul din lideri au parasit grupul pentru ca habar nu ai despre ce a fost vorba acolo (astept sa iti stergi commentul ala ).Asa cum multe din lucrurile pe care le-ati spus in comunicatul asta sunt zise doar asa ca sa dea bine la public asa ar trebui sa va fie rusine cand spuneti bai cetatenilor ca nu vor fi bine primiti in galerie .VOI NU faceti si nu ati facut parte vreodata parte din GALERIE! sa fie clar! o galerie se strange pentru a face atmosfera,a canta si a isi sustine echipa.voi cand si cum faceti asta? veniti si va puneti steaguri care reprezinta tarile jucatorilor si va agitati cand cineva va sta in fata (ii puneti sa se dea la o parte ca voi cetatenii nu vedeti de cei din galerie care vin sa cante -sper ca nu o sa negati asta:)
inca ceva: a nu se intelege ca nu aveti rolul vostru ,ca nu faceti lucruri bune.gen revista si campanii si altele.dar voi forumistilor ramaneti la a voastra meserie si lasati pe altii sa isi asume meritele pentru atmosfera din sala care a ajutat mereu echipa ( atunci cand voi stati jos si va scarpinati undeva)

journey ( 05.04.2014 12:48 )
@max si ca sa intelegi si tu ,a mia oara aceeasi chestie expusa:
nu cunosc acest aspect ,poate a sunat cineva la mures ca sa rezerve locuri pentru galerie .
Dar deplasarea nu s-a facut cu suport de la club ,intelegi tu chestia asta?nimeni nu a comandat acel banner ... ci si l-au facut ei singuri .ai inteles ?

Adrian ( 05.04.2014 02:06 )
Asocitia....ce mai tare reclama gratis pentru unii......Suporterii Sibieni sunt aceea care nu isi fac reclama prin tot feluri de pertipuri...numite asociatii.....

Adrian ( 05.04.2014 02:09 )
Asociatia are consiliu director???......poate consiliu profitor...:(:(:(

max ( 08.04.2014 10:10 )
@jurney: sunt 2 chestii separate: eu va cred ca deplasarea s-a facut fara ajutor financiar de la club dar intelege si tu ca cineva de la CSU a sunat la Mures si a cerut asigurarea locului de la galerie deoarece altfel locurile alea se dadeau la liber iar numarul agentilor de ordine era mai mic. Prin urmare exista ceva care nu se leaga. Iar concluzia ar fi ca desi clubul nu v-a sprijinit financiar deplasarea cineva de acolo stia ca va duceti la Mures ca galerie si a facut demersurile administrative necesare. Acestea sut faptele explicatia este greu de gasit.

journey ( 08.04.2014 12:44 )
@max si eu ce am spus ? probabil ca a sunat cineva.dar crezi ca atunci cand se face o deplasare vine cineva si intreaba .. cine vine ?fiecare in parte ? si ce o sa faca respectivii suporteri ?ai zis fix aceeasi chestie ca si mine :)

max ( 08.04.2014 07:39 )
nu am spus acelas lucru ci am sustinut ca cineva de la clubul CSU stia ca mergeti iar faptul ca au declarat ca nu stiau nimic de voi este o minciuna. Oricum ma distreaza cum toata lumea se spala pe maini (in afara de US care la randul lor incearca sa nu implice pe nimeni :)) Seamana cu o chestie de genul: cineva a spus faceti ce vreti dar noi nu stim nimic, treaba voastra ce patiti pe noi sa nu ne implicati:)

Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 6
2 BCM U Pitesti 5
3 Phoenix Galati 5
4 CSM CSU Oradea 5
5 CSM Steaua Bucuresti 5
6 SCM U Craiova 5
7 CSU Sibiu 4
8 BC Mures 4
9 Politehnica Iasi 3
10 Dinamo Bucuresti 3
11 Timba Timisoara 2
12 BC SCM Timisoara 1


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin