ro

en

de



WRAcademy

Lectie de baschet cu Clavon si Triplett

 
Începutul lunii decembrie a sosit cu o surpriză plăcută pentru elevii Şcolii cu clasele I-VIII Nr 1, asta deoarece doi dintre componenţii echipei CSU Atlasib Sibiu, Darnell Clavon şi Keith Triplett, au descins marţi 4.12.2007 în sala de sport a instituţiei pentru o oră de baschet.
La ora anunţată, 14.00, sala era aproape goală, însă în nici 5 minute s-a umplut de copii mici şi mari dornici de a-i vedea de aproape pe idolii lor. Lecţia de baschet a început cu un dialog al celor doi baschetbalişti cu cei peste 100 de copii prezenţi, aceştia din urmă aflând cum se fac primii paşi în baschet, de câte sacrificii este nevoie pentru a deveni un foarte bun jucător şi ce înseamnă să evoluezi pentru o echipă de tradiţie, aşa cum este echipa noastră. Dee şi Keith au ales apoi câte 10 copii pe care i-au antrenat la cele două panouri, accentul căzând pe corectitudinea aruncării la coş. După exerciţiile cu mingea au urmat două jocuri desfăşurate la câte un panou, miza pusă în joc fiind prezenţa în meciul final. Înainte de acest meci, asociaţia  ”Al 6-lea jucător” a oferit şcolii 12 maieuri de joc, 6 roşii şi 6 albastre şi două mingi de baschet. Echipele care s-au întâlnit în finală au purtat echipamentul primit, astfel că formaţia antrenată de Keith s-a echipat cu maieurile albastre, iar cea pregătită de Dee cu cele roşii. După un joc viu disputat cu coşuri frumoase, driblinguri în viteză şi reveniri spectaculoase, s-a impus echipa roşie cu scorul de 5-4 spre satisfacţia antrenorului de ocazie.
Finalul meciului nu a însemnat şi finalul acţiunii deoarece copiii i-au asaltat pe cei doi baschetbalişti pentru a primi autografe pe pozele puse la dispoziţie de asociaţie, iar Dee şi Keith s-au dovedit a fi foarte răbdători şi joviali fiind mereu cu zâmbetul pe buze şi comunicând cu micuţii fani. De altfel, cei doi s-au arătat încântaţi de iniţiativa asociaţiei, Dee declarând: ”Mi-a făcut o plăcere deosebită să particip la această acţiune, mai ales că pe unii dintre copii îi cunosc de aici din cartier şi mă opresc mereu când ma văd pe stradă sau în magazin”, iar Keith spunând: ”Mă bucur că am avut ocazia să vin la şcoala. În S.U.A. este o practică obişnuită şi am participat şi acolo la asemenea acţiuni”
Asociaţia ”Al 6-lea jucător” mulţumeşte conducerii clubului CSU Atlassib Sibiu pentru sprijinul acordat şi persoanelor implicate din partea Şcolii Nr. 1, în special doamnei director Chindea Silvia.
 
Pentru a continua proiectul de promovare a baschetului în şcoli, asociaţia ”Al 6-lea jucător” are nevoie de sprijinul tău! Costul unei singure acţiuni se ridică la peste 400 de lei, iar asociaţia susţine acest proiect în primul rând datorită donaţiilor. Orice ajutor este binevenit, iar dacă vrei sa contribui şi tu la continuarea proiectului foloseşte adresele de e-mail csufans@sibiul.ro , gcalinm@yahoo.com sau ia legătura cu coordonatorul proiectului, Călin Găvozdea, la numărul de telefon 0741169447.
NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1829

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin