ro

en

de



WRAcademy

Interviu cu Courtney Scott (Csu Sibiu)


Îmi poţi spune câteva cuvinte despre tine?
     Sunt născut în Jackson Michigan şi provin dintr-o familie cu cinci copii. Am fost crescut de tatăl meu pentru că mama nu a fost niciodată în preajmă. La Colegiu am studiat Comunicaţii şi Resurse Umane, însă nu am lucrat în domeniu. După absolvire mi-am schimbat orientarea şi am devenit antrenor personal.

Cum ai început să joci baschet? Cine te-a îndrumat spre acest sport?
     Am încercat mai multe sporturi în perioada copilăriei. Primul sport pe care l-am practicat a fost fotbalul, însă tata a promovat întotdeauna baschetul în familia noastră. El a fost primul meu antrenor. La vârsta de 12 ani am început să joc baschet organizat şi am evoluat în liga oraşului. Apoi am jucat în A.A.U., o competiţie între state. Eu şi coechipierul meu Dennaryl Rice am jucat şi atunci în aceeaşi echipă.
O altă sursa de inspiraţie a fost unchiul meu care atunci când aveam 15 ani evolua în NBA pentru Indiana Pacers.

Unde ai mai jucat înainte de a ajunge la C.S.U. Sibiu?
     Prima ţară din Europa în care am jucat a fost Turcia. După doar două luni am hotărât să schimb echipa şi am ajuns la Istanbul unde am rămas pentru tot restul sezonului. După Turcia a urmat Portugalia unde am evoluat pentru Barreniense. După sezonul acela tatăl meu s-a îmbolnavit şi am renunţat la baschet. Am stat pe margine un an după care am ajuns la Sibiu pentru că nu puteam sta departe de pasiunea mea.

Cum ai caracteriza echipa pentru care joci acum?
     După părerea mea suntem o echipă bună şi partea pozitivă este că încă învăţăm şi încercăm să ne dezvoltăm ca şi echipă. Avem mai mult talent decât arătăm deocamdată, însă ne mai trebuie timp pentru că nu e uşor să îmbini personalităţile şi talentul fiecăruia dintre noi pentru a obţine cel mai bun rezultat. Încă încercăm să ne găsim rolurile în echipă.

Anul trecut echipa Sibiului a jucat în semifinalele Cupei României. Anul acesta a pierdut încă din primul tur. Ce s-a întâmplat? Ce nu a mers în jocul vostru?
     Energia Rovinari este o echipă bună şi nu trebuie subestimată, o echipă care munceşte mult şi care este susţinută de un antrenor bun. Statistic vorbind, noi nu ne-am descurcat la fel de bine ca ei şi nu am reuşit să înscriem.

Ce îmi poţi spune despre meciul împotriva Clujului?
     A fost un meci extraordinar, poate cel mai bun meci al nostru de până acum. Si încă mai avem de arătat ca echipă. A fost prima oară când am simţit că jucăm împreună cu adevărat. Am jucat bine, însă nu a fost uşor. Clujul are o echipă bună şi un antrenor bun, însă nu a putut face faţă apărării noastre şi presiunii pe care am pus-o asupra lor. După această înfrângere cred că se vor produce ceva schimbări în lotul Universităţii Cluj.

Care este punctual tău forte ca jucător?
     Sunt un “team player” şi nu contează statistica mea la sfârşitul meciului. Este important ca echipa să câştige. Lupt mult pe teren şi încerc să îmi încurajez coechipierii în timpul jocului şi probabil m-aţi auzit de multe ori strigând la colegi în timpul jocurilor.

Ce aşteptări ai de la tine sezonul acesta, după un an de pauză competiţională?
     În primul rând încerc să îmi recâştig încrederea în mine ca jucător. Ştiu că de multe ori par lent însă lucrez foarte mult să îmi îmbunătăţesc condiţia fizică şi să dau tot ce pot în meciuri. Pe mine nu mă interesează statistica şi tot ce contează este ca la sfârşit să ştiu că echipa mea nu a pierdut.

Cine este jucătorul pe care îl admiri cel mai mult?
    Charles Barkley. Îmi plăcea foarte mult agresivitatea pe care o arăta în meciuri şi ambiţia lui. Din echipa noastră Bibi (Cristian Ban) este jucătorul care mi se pare că aduce cel mai mult cu Barkley.

Ce părere ai despre atmosfera din sală? Ai vrea să le transmiţi ceva fanilor?
     Aceşti fani sunt cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla ca jucători. Fără ei nu ştiu dacă am fi câştigat împotriva Clujului. Ca şi atitudine îmi aduc aminte de fanii pe care i-am avut în Turcia. Aş vrea să-i rog să aibă răbdare cu noi pentru că mai avem multe de arătat şi cu siguranţă vom juca mai bine. Cu fiecare meci devenim o echipă mai bună.


Interviu realizat de Anişoara Duţu
NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1481

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin