ro

en

de



WRAcademy

Interviu cu Tudor Costescu antrenor BC Tirgoviste


„M-aş caracteriza ca un adept al victoriei’’

Debutant pe banca tehnică a unei echipe de Divizia A la nici 35 de ani, domnul Tudor Costescu este un antrenor dedicat. În scurta lui carieră de antrenor a activat la lotul naţional de cadeţi, Sportul Studenţesc (Divizia B) şi la echipa de juniori a BC Slam Bucureşti. El a acceptat cu plăcere să acorde un scurt interviu iubitorilor de baschet din Sibiu şi cititorilor revistei CSU Fans Magazin

1. Povestiţi-ne câte ceva despre activitatea dumneavoastră baschetbalistică.
Am antrenat timp de 12 ani toate nivelele de vârstă, de la baby baschet până la seniori, iar de anul acesta în Divizia A. Am fost, alături de domnul Cătălin Vulc, timp de doi ani şi jumătate, antrenorul lotului naţional masculin de cadeţi nǎscuţi 1989, până anul trecut. În paralel am profesat ca profesor de educaţie fizică la Colegiul Naţional “Spiru Haret” Bucureşti.

2. Echipa pe care o antrenaţi are în componenţă mulţi jucători străini. Ce părere aveţi despre regula jucătorului român impusă de FRB?
Avem totuşi în componenţa echipei şase şi nu şapte jucători străini. Aş alege să am şi mai puţini dacă aş avea o posibilitate mai mare de a alege dintre jucătorii români, sau dacă am avea un buget care să ne permită măcar să începem discuţii cu jucătorii români consacraţi. Consider că este o regulă binevenitǎ, iar noi am ales sǎ folosim jucători români tineri sau care au evoluat mai puţin până acum în Divizia A.

3. Deşi actuala ediţie a campionatului este la început, cu siguranţă aţi reuşit să vă faceţi o părere despre echipele participante. Ce părere aveţi despre nivelul echipelor din Divizia A?
Nivelul valoric al echipelor din Divizia A creşte vizibil de la an la an, la fel cum cresc şi bugetele. Este îmbucurător că, pe de o parte, valoarea jucătorilor de import este din ce în ce mai ridicată, iar pe de alta, jucătorii români se instruiesc şi reuşesc să se ridice de multe ori peste cei străini. De asemenea, antrenorii reuşesc să facă faţă cu succes acestei evoluţii, făcând ca baschetul nostru să arate din ce în ce mai profesionist.

4. Cum vedeţi dumneavoastră jocul de baschet? V-aţi caracteriza ca un adept al atacului sau al apărării?
M-aş caracteriza ca un adept al victoriei. Se zice cǎ atacul câştigă un meci, iar apărarea un campionat. Sigur cǎ majorităţii jucătorilor îi este mai uşor sǎ antreneze atacul datorită atracţiei coşului şi a rezultatelor imediate, de aceea apărarea trebuie lucrată mai mult şi mai atent, dar niciun aspect al jocului nu trebuie neglijat.

5. La începutul sezonului trecut, Târgovişte a reuşit să întristeze suporterii sibieni. Ne-aţi pregătit ceva “surprize” pentru meciul acesta? La ce vă aşteptaţi în acest meci de la jucătorii dumneavoastră?
Anul trecut ştiu că echipa a reuşit o performanţă învingând acasă Sibiul, ceea ce arată că în baschet orice este posibil. Mă aştept ca jucătorii să se ridice la nivelul unei dispute tari, să facă faţă presiunii publicului vostru vulcanic şi să reuşim să oferim un spectacol sportiv de ţinută. Despre surprize, rămâne de văzut….

6. Rămânând la meciul din această seară vreau să vă întreb ce părere aveţi despre actuala echipă a Sibiului?
Consider că Sibiul are o echipă imprevizibilă, puternică, omogenă, care, împinsă de public, poate învinge orice adversar. Joacă un baschet modern şi în viteză, iar anul acesta au dovedit deja că agresivitatea şi apărarea sunt atribute pe care şi le-au însuşit.

7. Aveţi un mesaj pentru iubitorii de baschet din Sibiu?
Fanilor sibieni le doresc sǎ rǎmână aceiaşi suporteri înfocaţi, dar obiectivi şi educaţi în cultura baschetbalistică şi sǎ evite în continuare să cadă în penibilul “galeriilor” de fotbal.

Vǎ mulţumim foarte mult şi sperǎm cǎ o sǎ avem parte de un meci frumos.


de Alex Oancea
NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1408

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin