ro

en

de



WRAcademy

CSU FANS MAGAZIN, la numarul 36

CSU FANS MAGAZIN, la numărul 36
            Octavian Popa Calotă, sau Kevin cum mai este el cunoscut o să ţină astăzi prima pagină a celei mai iubite reviste de către fanii CSU Sibiu, adică CSU FANS MAGAZIN. Asociaţia Al 6-lea jucător va lansa astăzi 29 noiembrie 2008, înaintea meciului dintre CSU SIBIU şi CSU PLOIEŞTI numărul 36 al revistei mai sus amintite. Ea se va distribui gratuit fiecărui spectator prezent la acest meci din cadrul campionatului naţional de baschet masculin.
            Vă puteţi delecta cu interviuri şi articole foarte interesante din lumea baschetului. Veţi afla de cine a fost întâmpinat Kevin când a venit pentru prima dată la CSU Sibiu şi dar şi cu ce mesaj. Tot din paginile revistei veţi afla care este cel mai respectat arbitru din campionatul naţional naţional de baschet, asta într-un amplu şi foarte interesant interviu. Tot de la acest cavaler al fluierului veţi afla care sunt paşii pe care trebuie să-i parcurgi că să ajungi un bun arbitru.
            Pe lângă pagina dedicată prezentării echipelor care se vor întâlni astăzi în Sala Transilvania dar şi a clasamentului CN de baschet masculin veţi mai afla ce echipă a câştigat ultima ediţie a Street-ball-ului organizat de Asociaţia al 6-lea jucăror dar şi interesante statistici despre cei mai buni jucători din prima ligă de baschet masculin. Nelipsita avancronică a meciului va facea şi ea parte din paginile revistei CSU FANS MAGAZIN. Nu vă rămâne decât să veniţi la Sala Transilvania să susţineţi echipa sibiană…în galben, bineînţeles.Aaaa, astăzi de la 17:00!

 CSU FANS,

29 noiembrie 2008

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1726

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 55
2 CSU Sibiu 55
3 CSM CSU Oradea 54
4 Steaua Bucuresti 53
5 BC SCM Timisoara 50
6 BCM U Pitesti 47
7 SCM U Craiova 48
8 Phoenix Galati 47
9 Timba Timisoara 39
10 Politehnica Iasi 35
11 Dinamo Bucuresti 33
12 BC Mures 28


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin