ro

en

de



WRAcademy

Scrisoare deschisa CSU Fans

Scrisoare deschisă,


Suporterii sibieni vor să-şi arate public indignarea faţă de evenimentele fără precedent dintr-o sală de baschet din România, petrecute vineri, 05 decembrie 2008, în Sala Sporturilor din Mediaş.

În ultimul minut al meciului Gaz Metan Mediaş-CSU Atlassib Sibiu, desfaşurat vineri în Sala Sporturilor din Mediaş, un suporter sibian a fost scos din sală de către stewarzi pe motiv că l-ar fi înjurat pe arbitru. Imediat după aceea, cei care stăteau lângă sibianul scos din sală le-au cerut lămuriri agenţilor de pază, moment în care un alt sibian este luat de gât, bruscat şi scos şi el din sală. Spiritele s-au încins şi au apărut la faţa locului tot mai mulţi agenţi de intervenţie ai firmei angajate de organizatorul competiţiei, Gaz Metan Mediaş. La un moment-dat, mai mulţi stewarzi/agenţi de intervenţie au sărit pur şi simplu între suporterii sibieni, au lovit mai mulţi spectatori, printre care şi o femeie gravidă şi au imobilizat un sibian, scoţându-l cu forţa din sală. Acesta a fost lovit cu pumnii şi picioarele şi electrocutat cu aparate de electroşocuri de către stewarzii Ippon Med.

Este inadmisibilă violenţa la care au fost supuşi suporterii sibieni din partea stewarzilor, angajaţi pentru a întreţine buna desfăşurare a meciului de baschet dintre Gaz Metan Mediaş şi CSU Atlassib Sibiu. Mai mulţi suporteri au fost loviţi cu bestialitate de către stewarzii prezenţi în tribune, trei sibieni fiind scoşi brutal din sală, bruscaţi şi trataţi ca ultimii infractori, deşi nu au supus niciun fel de rezistenţă şi nu au ripostat la măsurile agenţilor de pază. Unul dintre aceştia a fost tras de gât în afara sălii de către stewarzi doar pentru că s-a arătat interesat (într-un mod paşnic) de motivele pentru care un coleg de-al lui a fost privat de urmărirea meciului pentru care a plătit bilet de intrare. Al treilea spectator sibian a fost brutalizat doar pentru că s-a arătat nemulţumit de prestaţia arbitrilor. El a fost imobilizat de cinci stewarzi, lovit în repetate rânduri cu pumnii, picioarele şi bastoanele şi scos cu forţa din sala de sport. Acesta a ajuns în faţa sălii, cu hainele rupte. Pe drumul spre ieşire, publicul medieşean a fost lăsat să-l înjure şi să-l scuipe, iar pe holul de ieşire, stewarzii/agenţii de intervenţie Ippon Med au folosit abuziv aparatele cu electroşocuri asupra sibianului. Aceste fapte sunt confirmate de certificatul medico-legal. Niciunul dintre suporteri nu s-a opus scoaterii din sala de sport, nu a fost în niciun fel violent şi nu avea materiale interzise asupra lui.

Mai mult, considerăm inuman comportamentul agenţilor, care au intrat în rândul galeriei sibiene şi au împărţit pumni şi picioare, o femeie gravidă fiind lovită de un agent de intervenţie în stomac, intenţionat, în repetate rânduri.

Deşi brutalitatea stewarzilor i-au scandalizat, atât în timpul bruscării colegului lor, toţi sibienii au făcut apel la calm din partea stewarzilor şi întregului public. Evenimentele pot fi urmărite şi confirmate din înregistrările video ale postului de televiziune Telesport.

Suporterii sibieni sunt decişi să readucă spiritul de fair-play la meciurile de baschet şi să prevină conflictele stewarzi-suporteri des întalnite în ultima vreme pe stadioanele de fotbal din România, extinse deseori în lupte de stradă.


Astfel, cerem public:

Clubului Gaz Metan Mediaş - rezilierea de urgenţă a contractului cu firma Ippon Med SRL din Mediaş, autointitulată de pază, protecţie, securitate şi monitorizare, în urma evenimentelor brutale desfăşurate de către agenţii acestei firme.

Firmei Ippon Med, Mediaş – identificarea şi sancţionarea exemplară a agenţilor săi care şi-au depăşit cu mult atribuţiile în timpul meciului de baschet dintre echipele Gaz Metan Mediaş-CSU Atlassib Sibiu. Identificările se pot face în urma unor anchete interne, a urmăririi filmărilor postului de televiziune Telesport şi Jandarmeriei, dar şi pe baza declaraţiilor victimelor.

Federaţiei Române de Baschet – impunerea tuturor cluburilor de baschet din România a obligativităţii ca agenţii de pază prezenţi la meciuri să poarte semne distinctive de identificare. Cerem acest lucru pentru că mai mulţi stewarzi violenţi din Sala Sporturilor din Mediaş nu aveau niciun fel de însemn sau legitimaţie.

Jandarmeriei şi Poliţiei Române – instruirea sau măcar aducerea la cunoştinţa firmelor de pază care urmează a-şi derula activitatea în sălile de baschet asupra legalităţii folosirii unor arme, aparatelor cu electroşocuri şi a momentelor în care sunt necesare intervenţiile în forţă.

Cluburilor de baschet din România – verificarea atentă a firmelor contractate şi a tuturor agenţilor de pază mobilizaţi pentru fiecare meci oficial de baschet.

Suntem împotriva oricăror acte de violenţă în sălile de sport, de aceea nu vrem să mai asistăm pe viitor la distrugerea imaginii baschetului în România, la lupte duse de stewarzi violenţi cu spectatorii. Suporterii indisciplinaţi pot fi monitorizaţi şi identificaţi cu ajutorul filmărilor Jandarmeriei Române şi amendaţi ca atare, fară să se ajungă la violenţă.

Pe această cale vrem să mulţumim clubului CSU Sibiu, prin directorul tehnic Mircea Vulc şi asociaţei suporterilor sibieni “Al 6-lea jucător” pentru sprijinul acordat.


07.12.2008
www.csufans.ro
csufans@sibiul.ro

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 2169

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->




Claudiu ( 07.12.2008 08:47 )
Lucrurile nu trebuie sa se sfarseasca aici. Firma de paza si clubul mediesean trebuie (cel putin) sa isi ceara scuze pentru ce s-a intamplat. Sper sa o vedem si pe asta...

bzzz ( 07.12.2008 09:18 )
@tudor: nu sunt la prima abatere. am fost si eu la meci, am stat chiar langa balconul de langa galeria sibiana (cred ca eram singurul cu fular cu csu care nu era in galerie) si langa mine erau niste medieseni care vorbeau despre cum un prieten de al lor a fost dat afara din cauza unei situatii asemanatoare (si asta a fost in primul sfert, inainte de a se intampla incidentul din galeria noastra). Cat despre rezolvare, sper sa se rezolve... dar mai mult am incredere in vorba classicului in viata, Mircea Badea: "traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul"...

sportlocal ( 08.12.2008 07:47 )
Jos pălăria: Gest excepţional pentru limitarea violenţelor īn sportul din Romānia!

junecarinadan ( 08.12.2008 01:00 )
raspuns pentru ceea ce a scris sportlocal:
imi pare rau pentru faptul ca e considerata violenta ceea ce nu a fost nici pe departe violenta, am fost acolo si ceea ce s-a intamplat a fost rusinos, intr-adevar din partea fortelor de ordine, iar suporterii sibieni au fost cum nu se poate mai civilizati. Mai este si invidia, nu a-ti observat cu cata rautate se uitau la cat de frumos canta si isi incuraja echipa galeria sibiana? Oricum galeria sibiana ramane una de exceptie, no matter what anyone else will say or do, they are the best.

tudor ( 10.12.2008 10:12 )
junecarinadan, sportlocal tocmai asta spunea - limitarea violentelor in sport (aici a fost vorba de violenta stewarzilor).

Marius ( 11.12.2008 03:46 )
N-are rost sa mai spunem nimic....sunt tare curios cati sibieni ar fi sarit la bataie in cazul in care seful lor de galerie ar fi facut-o!....Parerea mea este ca,daca ar fi ripostat galeria sibiana,ar fi facut-o din auto-aparare,asa ca amendarea suporterilor sau numirea lor huligani ar fi fost bataie de joc! ....Sfat pentru sibienii:::NU DATI INAPOI CAND AVETI DREPTATE!

Coco ( 26.12.2008 11:50 )
Si as adauga sa se ceara si un control psihologic al celor care sunt angajati sa mentina (nu sa perturbe) ordinea in arenele sportive, precum si un test de bune maniere, caci, ma iertati, dar majoritatea bodyguarzilor sunt niste inculti adunati de pe strazi, din bodegi si salile de forta, care nu au altceva de facut decat sa imparta pumni, picioare si pulane si sa faca abuz de autoritatea care li se acorda, fara control. Imi cer scuze fata de cei care nu se incadreaza in aceasta descriere.

Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin