ro

en

de



WRAcademy

Probleme Ón parohie

Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare: "Toader cu Gogu dădeau să intre în crâşma de la islaz când la uşă le tăie calea una din enoriaşele bisericii din frumoasa comună gureană, înarmată cu un creion chimic într-o mână şi-o coală de hârtie în alta:
- Toadere, ne-o vint de la Episcopie să facem un foraj de opinie şi-o zis Episcopu' să răspunzi şi tu la chestionaru' ăsta cu ce părere ai de parohie, da' să ştii că o zis să răspunzi numa' tu, fără Gogu, că n-are chef de miştouri azi!
Toader luă hârtia şi creionul chimic, se aşeză cu Gogu la masa lor de abonaţi şi după ce pe masa au apărut sticla cu "pufoaică" şi paharele de unică folosinţă proaspăt spălate în lighean, se apucă de citit chestionarul.
- Bă Gogule, auzi întrebare, cică ce părere avem de icoana cu Zoran Miercureanul din biserică? Bă Gogule, ce dracu să scriu bă, că-mi seacă mână dacă-i scriu că da?
Gogu îşi aprinse mahoarca, îşi scoase din chimir ochelarii 3D cumpăraţi odată cu ziarul, îi puse pe ochi şi după ce-şi admiră aerul de intelectual în peretele crâşmei tapetat cu cd-uri, îi spuse lui Toader:
- Bă, ca să nu zică satu' că suntem contra, scrie că n-avem nicio părere, da' să nu-l pună dracu' să pună icoane cu Sfântu' Pampers Moldoveanul sau Sfântu' Branko Galinaceul , că ne ecscomunicăm şi nu mai punem picioru' în biserică!
- Bă Gogule, da' ce-i aia ecscomunicare mă?
- Adică nu mai dăm pomelnice, Toadere, înţelegi?
După ce notă răspunsul, Toader trecu la următoarea întrebare:
- Bă Gogule, auzi că pe cine să dăm afară dintre cantori şi ce cantori am vrea în biserica noastră. Io zic să scriu...
Gogu dădu cu pumnul în masă, îşi aşeză mai intelectual ochelarii 3D pe nas şi ordonă:
- Nu mă, zicem că n-avem nicio părere, ca să nu ne certăm cu enoriaşii, dar să-l zboare pe Loiţ că-i ungur şi nu ştie să treacă de la o cântare la alta şi să-l aducă înapoi pe Mateuţ, că-ţi era mai mare dragul atunci când se arunca pe note înalte la "Miluieşte Doamne, Miluieşte!" şi dacă-l aduce înapoi şi pe bassul ăla de Brumăr, să vezi cum sculăm la slujbe toate babele în picioare!
Toader notă şi al doilea răspuns. Citi ultima întrebare şi-l întrebă pe Gogu:
- Gogule, la asta cu ce părere avem de Popă, trec tot aşa că n-avem nicio părere, ca să nu ne ridicăm enoriaşii în cap, nuu?
Lui Gogu îi sticleau deja ochii în roşu şi albastru din spatele ochelarilor 3D.
- Nu Toadere, scrie acolo apăsat, eventual scuipă oţâr pe vârfu' la creion ca să se vază mai bine, scrie aşa că până Popa nu învaţă că biserica îi ca o echipă, că banii din cutia milei trebuie împărţiţi şi cu cantorii şi cu clopotaru' şi cu baba de la lumânări,....."

Intregul pamflet poate fi citit la adresa http://www.bagatorideseama.com/2010/11/probleme-in-parohie.html

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1564

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin