ro

en

de



WRAcademy

Interviu: Mandic si Maric

    Articol preluat din CSU Fans Magazin Nr. 77   

      Sârbii Oradei văd Sibiul mai sus decât este.

    Andelko Mandic a poposit pe malurile Crişului Repede în iarna lui 2008, când a venit la Oradea alături de alţi doi sârbi, pentru a salva CSM-ul de la retrogradare. A reuşit acest lucru, a impresionat prin calităţile pe care le are şi a devenit în scurt timp căpitanul echipei. Este considerat de specialişti unul dintre cei mai compleţi baschetbalişti din Divizia A şi, drept urmare, a fost convocat la All Star Game-ul din 2010. Sârbul născut lângă Subotica, o localitate apropiată de graniţa cu Ungaria, vorbeşte cu uşurinţă limbile maghiară şi engleză. Andelko Mandic e antrenorul din teren al orădenilor, deoarece în dese rânduri îşi încurajează sau le dă indicaţii colegilor.

Reporter: Cum apreciezi evoluţia voastră în acest sezon?

Mandic: Trebuie să recunosc că am avut un tur de campionat foarte bun, peste aşteptări. Pentru noi, însă, au fost rezultate normale, pentru că ne-am pregătit serios pentru fiecare meci, iar când te pregăteşti în aşa fel, e imposibil să nu ai rezultate. Trebuie să ne menţinem însă cu picioare pe pământ, deoarece, dacă nu vom confirma în acest retur şi nu vom intra în play-off, toate eforturile noastre au fost în van.

Reporter: Eşti la al treilea sezon în Divizia A. Cum apreciezi această ediţie a campionatului?

Mandic: Avem parte de un sezon foarte echilibrat. Se pot întâmpla orice rezultate, cu câteva excepţii, orice adversar poate încurca pe oricine altcineva. O dovadă în acest sens e echilibrul de la vârful campionatului, dar şi evoluţiile Timişoarei şi Sibiului. Chiar dacă nu sunteţi pe primele locuri şi aţi avut un start mai slab de campionat, aveţi puterea să bateţi pe oricine.

Reporter: La 34 de ani, te numeri printre cei mai experimentaţi şi apreciaţi jucători din Divizia A. Câţi ani mai ai de gând să joci baschet?

Mandic: Nu mi-am fixat o limită de vârstă. Dar trebuie să recunosc că, deşi mă simt bine fizic, psihic s-au acumulat anii şi sunt puţin obosit. Recent mi-am luat licenţa de antrenor în urma unor cursuri făcute la Novi Sad, iar aceasta îmi dă dreptul să antrenez orice echipă din Europa. Vreau însă, înainte, să stau pe lângă un antrenor, să învăţ şi, dacă la un moment dat mi se va oferi ocazia, voi profita de ea şi mă voi apuca de antrenorat.

    Nemanja Maric e străinul care a jucat cel mai mult pentru CSM Oradea. Sârbul are deja patru sezoane la activ în culorile roş-albastre, însă nu consecutivi. Deşi are doar 27 de ani, Maric e unul dintre liderii din teren ai orădenilor şi omul responsabil cu buna dispoziţie în lotul pregătit de Cristi Achim. În afara sălii de sport e mereu pus pe şotii, însă când vine vorba de baschet, e întruchiparea profesionistului desăvârşit. De la an la an a crescut atât din punct de vedere fizic, cât şi tehnic. O dovadă în acest sens e un fapt mai puţin întâlnit pentru baschetbaliştii care evoluează în România: la sfârşitul sezonului trecut şi-a angajat un preparator fizic care l-a pregătit pe toată durata pauzei de vară. Nemanja Maric

Reporter: Te aşteptai la un asemenea parcurs pentru CSM Oradea în acest sezon?

Maric: Sincer, da. Noi ne-am pregătit serios vara trecută şi de-a lungul campionatului. Suntem de mulţi ani împreună, ne cunoaştem, iar Mike Schachtner şi Sasha Topcov au adus sezonul acesta plusul de care aveam nevoie. E adevărat, până acum am jucat bine şi avem rezultate, dar trebuie să ne menţinem până la finalul sezonului regulat.

Reporter: Există vreun moment pe care îl regreţi în acest sezon?

Maric: Îmi pare foarte rău că nu am putut să batem Asesoftul la Oradea, în tur. A fost un meci pe care l-am început prost, dar ne-am revenit pe parcurs şi în final am fi putut câştiga. Şi ar mai fi meciul de la Otopeni din ultima etapă a turului, când am pierdut în ultimele secunde. Cu aceste două victorii am fi stat şi mai bine în clasament.

Reporter: La Oradea, aţi învins Sibiul fără prea mari probleme. Te miră poziţia în clasament a echipei?

Maric: La Oradea nu a fost un meci chiar atât de uşor. Am avut de muncit serios pentru a câştiga, chiar dacă din tribună a părut mai uşor. Sincer, mi-e greu de înţeles cum de Sibiul e atât de jos în clasament. Îmi aduc aminte de anii trecuţi când mergeam în deplasare la Sibiu şi sala era plină. Pe mine mă motivează să joc în faţa unei săli pline, chiar dacă spectactorii îşi suţin favoriţii. Dar aşa e frumos sportul, iar mie îmi place să demonstrez chiar şi în aceste condiţii că avem valoare. Indiferent de rezultat, e important să ieşi de pe teren cu capul sus şi, dacă spectatorii consideră că meriţi, să fii aplaudat.

Adrian Ciucurita/07.02.2011

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1845

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin