ro

en

de



WRAcademy

Interviu - Octavian Serban

  Interviu preluat din CSU Fans Magazin nr. 83

   Școala medieșeană a dat, de-a lungul timpului, nenumărate valori baschetului sibian, iar meritul pentru promovarea lor la CSU Sibiu îi aparține profesorului Octavian Șerban. Unul dintre oamenii cei mai “tobă de baschet” din România a acceptat un interviu pentru CSU Fans Magazin, în care își exprimă și convingerea că echipa actuală a Sibiului stă bine la nivel tehnic, în pofida locului din clasament.

Rep.: Domnule profesor, la ceas de aniversare pentru CSU, vă rugăm să ne împărtăşiţi câteva amintiri şi gânduri legate de activitatea dvs. de antrenor de baschet care a avut un cuvânt important de spus în ceea ce priveşte istoria acestui club.

O.Ş.: Aşa cum probabil ştiţi, din 1965, de când fac această meserie, am antrenat, începând de la Clubul Sportiv Şcolar, la divizia B, divizia A şi lotul naţional. Activitatea mea este legată în special de Mediaş, dar pentru că azi vorbim de clubul sibian, trebuie să ştiţi că sunt mândru că am contribuit şi eu la reuşita CSU-ului. Pe vremea când pregăteam sportivi pentru intrarea în divizia A, pentru că Mediaşul nu dispunea de o sală de baschet care să corespundă cerinţelor regulamentului FRB, am canalizat “crema” jucătorilor medieşeni spre CSU Sibiu. Aşa se face că unele dintre cele mai bune rezultate ale sibienilor au fost obţinute şi cu ajutorul elevilor mei plecaţi de la Mediaş.

Rep.: Într-adevăr, medieşenii se mândresc că băieţii “crescuţi” de dvs. au făcut glorie la Sibiu. Ne amintiţi câteva nume?

OŞ: Sigur. Întotdeauna îmi face mare plăcere să-i amintesc şi nu doar atât. Îi ştiu pe fiecare în parte, ştiu anul în care s-au născut şi păstrez legătura cu cea mai mare parte dintre ei, chiar dacă unii sunt departe. Dacă ar fi să-i enumăr după anul naşterii pe medieşenii care au jucat la CSU Sibiu, ar fi cam aşa:

  • 1957 – Klaus Herberth
  • 1959 – Ghorghe Dăian şi Hans Bretz
  • 1963 – Vasile Dancea
  • 1966 – Ovidiu Teleabă
  • 1967 – Claudiu Muntean
  • 1968 – Benny Pelger
  • 1969 – Mihai Corui
  • 1971 – Elemer Tordai
  • 1977 – Cristian Crăciun şi Cosmin Prişcă
  • 1981 – Cosmin Agapie.

Sper că n-am uitat pe nimeni. Toţi aceştia au plecat de la Mediaş şi au apărat cu onoare culorile clubului sibian. Eu sunt foarte mândru de ei!

Rep.: Într-adevăr, aveţi pentru ce să vă mândriţi şi dacă ar fi să-l citez pe Mihai Corui, care spunea într-un interviu recent: „Primul şi singurul antrenor adevărat este prof. Octavian Şerban, cel pe care îl onorez în fiecare dintre interviurile mele, este ca şi un tată pentru mine”, şi ei se mândersc cu dvs. Cum a fost colaborarea dvs. de la vremea aceea cu oficialii de la CSU?

OŞ: Fără nicio îndoială, a fost o colaborare foarte bună şi atunci şi mai târziu, ca şi antrenor la lotul naţional şi membru în BE al FRB. Am colaborat excelent cu cei doi antrenori de atunci, Flavius Stoica şi Mircea Vulc, care sunt cei care au dus CSU în divizia A. De asemenea, trebuie să menţionez contribuţia excepţională a rectorului Univesităţii din Sibiu, dl. Oprean. Sprijinul conducerii Universităţii a existat şi există. Apreciez preocuparea permanentă pentru a asigura echipei de baschet condiţii foarte bune de pregătire şi de participare la competiţii.

Rep.: Cum vedeţi evoluţia CSU de acum?

O.Ş.: Chiar dacă, prin prisma rezultatelor actuale, pare o evoluţie mai slabă, eu ştiu şi apreciez că la nivel tehnic stau foarte bine. Mă bucură nespus că au ales să promoveze generaţia tânără, numindu-i pe Cătălin Vulc şi Cristian Crăciun antrenori. Asta trebuie să facem, să promovăm valorile tinere.

Rep.: Cum vedeţi “rivalitatea” dintre Gaz Metan Mediaş şi CSU Sibiu?

OŞ: Eu mă bucur că judeţul Sibiu este singurul cu două echipe de baschet în divizia A şi, în sufletul meu, întotdeauna imediat după Mediaş e Sibiul. Le urez cu această ocazie mulţi mulţi ani de succese de aici înainte!

Rep.: Ce părere aveţi despre fanii CSU, care, cred eu, sunt unii dintre cei mai activi şi mai inimoşi fani din baschetul românesc?

O.Ş.: Felicit fanii sibieni, fac o trebă excelentă, modul în care încurajează echipa şi când câştigă, dar mai ales atunci când pierde este extraordinar! Apreciez în mod deosebit aportul dl. Hila şi, de asemenea, sprijinul moral şi nu numai oferit de către Titi Mitea, dacă ar fi să citez doar doi dintre cei mai “înrăiţi” fani. Felicitări tuturor suporterilor CSU Sibiu! În încheiere, aş vrea încă o dată să felicit membrii echipei, conducerea clubului şi fanii cu ocazia aniversării şi să le urez tuturor sănătate, viaţă lungă şi rezultate deosebite!

Ligia Ghiţă/10.04.2011

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 2175

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->




gazist ( 11.04.2011 09:32 )
iata adevarul pe care care infocatii suporteri sbieni nu-l vor recunoaste niciodata!Cei care ne hulesc si ne injura pe unde ne prind.Cei mai buni baschetbalisti din istoria voastra cu care ati cistigat 2 titluri...medieseni!Si asta numai pt ca noi nu am avut sala... dar pina aici timpul vostru apune usor, iar istoria va face DREPTATE,o noua echipa se va ridica si ne va aduce gloria care a ne-a fost furata:GAZ-METAN MEDIAS!

Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin