ro

en

de



WRAcademy

Declaratii - CSU Sibiu - U Cluj 63 - 81 (0 - 3)

Cristian Crăciun: Am pierdut pentru că din păcate nu am rezistat fizic. Am disputat trei meciuri într-un interval de timp scurt iar oboseala şi-a spus cuvantul. Efectiv nu am rezistat pentru că am rulat 6-7 jucători. Avem o bancă scurtă. Asta este. Nu am reuşit mai mult cu toate că ne-am dorit cu toţii să câştigăm. Vreau totuşi să le mulţumesc suporterilor pentru că a fost frumos din partea lor să rămână alături de noi şi la greu. Ei reprezintă pentru mine inima şi sufletul acestei echipe.

LeVar Seals: Am pierdut acest meci pentru că nu am recuperat îndeajuns şi nu am fost disciplinaţi în apărare. Din aceste motive nu am reuşit să controlăm ceea ce s-a întâmplat pe parchet. Ca să joci în playoff trebuie să întruneşti nişte condiţii. Trebuie să fi pregătit şi concentat iar noi nu am arătat nici concentrare şi nici disciplină pe parchet. As vrea totuşi să le mulţumesc suporterilor care au venit în număr mare să ne susţină la Cluj. Au venit pentru că au avut încredere în noi. Vă apreciez pentru gestul vostru.

Mihai Silvăşan: Ne aşteptam oarecum să câştigăm pentru că am venit foarte hotărâţi să luăm un meci la Sibiu. Chiar dacă am început partida mai prost ne-am revenit în a doua jumătate a meciului şi am reuşit să ne impunem pe tabelă. Suntem fericiţi că am câştigat şi cred că vom întâlni Mediaşul în semifinale. După părerea mea, noi am reuşit să ne impunem în cele trei meciuri prin multă muncă. Antrenorul nostru a făcut o treabă foarte bună şi a pregătit meciurile foarte serios. Am studiat cu mare atenţie atât punctele forte cât şi punctele slabe ale echipei sibiene. Am venit cu temele făcute şi asta ne-a ajutat să câştigăm. Am demonstrat că suntem o echipă matură care merită să meargă mai departe în această competiţie.

David Lawrence: Am câştigat aceste meciuri pentu că am jucat ca o echipă şi pentru că antrenorul nostru ne-a pregătit foarte bine. A analizat jocul sibienilor şi ne-a oferit informaţii utile pe care noi le-am folosit în teren. Am fost atenţi la Kevin şi la LeVar şi la felul în care aceştia joacă unu la unu. Sunt doi jucători talentaţi la care a trebuit să ne apărăm foarte bine. Ştiam că LeVar este genul de jucător care poate lua un meci în propriile mâini aşa că am fost foarte atenţi la el şi se pare că efortul nostru a dat roade.

Robert Thomson: Am reuşit să câştigăm aceste meciuri pentru că am rămas uniţi şi am jucat ca o echipă. Ştiam că va fi dificil însă am luptat şi am reuşit să obţinem trei victorii consecutive. Cheia succesului pentru noi în aceste meciuri a fost apărarea bună pe care am practicat-o. Ne-am păstrat concentrarea şi nu am dat Sibiului posibilitatea de a înscrie uşor. Am venit cu temele făcute pentru că am analizat împreună cu antrenorul nostru foarte multe meciuri ale sibienilor. Ştiam că CSU Sibiu este o echipă cu jucători buni şi care are mulţi shooteri, dar scoutingul făcut de antrenorul nostru a funcţionat şi am reuşit să ne impunem.

Ana Dutu/19.04.2011

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1707

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->




asa trebuia sa ne faca si clujul ieri ( 19.04.2011 04:46 )
http://www.prosport.ro/alte-sporturi/baschet/video-nu-a-suportat-neputinta-adversarilor-un-baschetbalist-din-spania-si-a-marcat-un-super-autocos-8171567

hiena ( 20.04.2011 09:46 )
stiam ca vom trece de sibiu in play-off,au o banca mai scurta ca a noastra si valoric santem mai buni in acest an,sper sa trecem si de medias iar in ultimul act sa iesim campioni si apoi liber la scaldat in somes
NUMAI-U,RESTUL E ...TACERE !!!

nicu ( 20.04.2011 06:42 )
@ Si noi stiam sa pierdem cu voi, dar speram sa luptam ,sa nu ne predam . Succes mai departe !

Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin