ro

en

de



WRAcademy

CSU Sibiu - BCM Pitesti 82 - 89

      CSU Sibiu a pierdut meciul disputat pe propriul teren împotriva celor de la BC Pitești, partidă contând pentru prima manșă a turului întâi al Cupei României. Oaspeții s-au impus cu scorul de 89-82 (24-24; 22-13; 21-22; 22-23) și au acum prima șansă la calificarea în faza următoare a competiției. Returul va avea loc peste o săptămână pe terenul piteștenilor.

      Primul sfert al meciului a fost echilibrat, sibienii au deschis scorul prin Bobby Howard și s-au  menținut aproape tot timpul la conducere pe tabela de marcaj, oaspeții aflându-se o singură dată în față în acest sfert, 20-19 în minutul 8. Primele 10 minute s-au încheiat la egalitate, 24-24. Piteștenii au început al doilea sfert mai determinați, iar Octavian Popa Calotă, aflat în zi mare, a dat startul desprinderii pe tabela de marcaj cu o aruncare reușită de trei puncte în debutul sfertului. După trei minute, oaspeții aveau deja 8 puncte avantaj, 28-36, majorându-l apoi la 11 puncte în minutul 7, 30-41, după o nouă aruncare de trei puncte, semnată de această dată de Darko Vujacic, cel care a reușit pe parcursul meciului 7 astfel de aruncări. Cea mai mare diferență în acest sfert a fost de 13 puncte, în minutul 8, când tabela indica 43-30 pentru piteșteni. Până la pauza mare gazdele au mai redus din handicap, scorul după prima repriză fiind 46-37 pentru oaspeți.

      După pauză, piteștenii s-au menținut la conducere și chiar și-au majorat avansul, conducând în minutul 6 la 17 puncte, 63-46, cea mai mare diferență a meciului. Finalul celui de-al treilea sfert le-a aparținut însă sibienilor, care au redus avantajul oaspeților la 8 puncte, iar tabela arăta 67-59 pentru piteșteni înaintea ultimelor 10 minute de joc. Gazdele au început excelent ultimul sfert, cu un parțial de 9-0, revenind după mult timp în avantaj, 68-67 în minutul 2. Din păcate, nu au reușit să mențină ritmul bun de joc, permițându-le oaspeților să preia din nou conducerea jocului, 74-68 în minutul 5. Galben-albaștrii s-au mai apropiat o dată la doar 2 puncte în spatele adversarilor, 77-75 în minutul 7, dar nu au mai reușit să treacă în avantaj, cedând în final cu 82-89.

     Pentru sibieni au marcat: Jaytornah Wisseh – 32 de puncte (2x3), 5 recuperări, 7 pase decisive, Kaylone Riley – 25 de puncte (3x3), 8 recuperări, 4 intercepții, Bobby Howard – 8 puncte, 3 recuperări, Cristian Crăciun – 8 puncte (1x3), 7 recuperări, Mychal Kearse – 5 puncte, 4 recuperări și Andrei Bercean – 4 puncte, 4 recuperări. 

     De cealaltă parte, marcatorii au fost: Darko Vujacic – 37 de puncte (7x3), Octavian Popa Calotă – 30 de puncte (1x3), 3 recuperări, Șenai Isleam – 9 puncte, 7 recuperări, Anton Kazarnovski – 7 puncte, 5 recuperări și Ivan Stefanovic – 7 puncte, 5 recuperări, 4 intercepții. La aruncările de două puncte galben-albaștrii au avut un procentaj de 55,7% (29/52), 35,2% la trei puncte (6/17) şi 54,5% la aruncările libere (6/11), totalizând 31 de recuperări (9 ofensive, 22 defensive), 12 pase decisive, 8 intercepţii și 14 mingi pierdute. Piteștenii au avut 59,4% la aruncările de două puncte (22/37), 37% la trei puncte (10/27) şi 88,2% de la linia de libere (15/17), un total de 34 de recuperări (6 ofensive, 28 defensive), 14 pase decisive, 8 intercepţii și 14 mingi pierdute.

   Galeria foto de la acest meci poate fi accesata la acest LINK .

 

Ramona Ramba, foto: Ovidiu Matiu/18.09.2011

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1229

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin