ro

en

de


*** CSU Sibiu 85-74 U BT Cluj ***


WRAcademy

CSU Sibiu - Gaz Metan Medias

     CSU Sibiu întâlneşte pe propriul teren sâmbătă, 5 noiembrie, pe Gaz Metan Mediaş, liderul la zi al Diviziei A şi singura echipă neînvinsă până acum în campionat, sibienii având de trecut cu această ocazie un prim mare test după seria de victorii înregistrată în ultimele etape. Meciul va începe la ora 19.00 și va fi transmis în direct de postul Digi Sport 3.

     Cele două echipe s-au mai întâlnit înaintea debutului acestui sezon într-o partidă amicală disputată la Mediaş, medieşenii câştigând atunci cu scorul de 103-72. Sezonul trecut, victoriile au fost împărţite, iar ambele echipe s-au impus pe propriul teren, la diferenţe de peste 10 puncte. Sibienii au câştigat în Sala Transilvania cu scorul de 93-80, cedând apoi în returul de la Mediaş, unde gazdele de atunci şi-au adjudecat victoria cu 87-76. Etapa trecută, “galben-albaştrii” s-au impus la 60 de puncte diferenţă pe teren propriu în faţa celor de la Politehnica Iaşi, scor 132-72, iar Gaz Metan a câştigat cu 115-86 meciul disputat la Mediaş în compania echipei Dinamo Bucureşti. În clasamentul Diviziei A, medieșenii ocupă primul loc, cu 12 puncte, având 6 victorii din tot atâtea partide jucate, în timp ce echipa sibiană se situează pe locul 7, cu 9 puncte acumulate în urma a 4 victorii şi o înfrângere (un meci mai puţin disputat).

     Programul complet al etapei a VII-a:

  • CSU Sibiu – Gaz Metan Mediaş, 5.11, ora 19.00, Digi Sport 3
  • CSM Oradea 77-68 CS Otopeni (18:12, 17:17, 17:17, 25:22)
  • U Cluj Napoca – CSŞ Giurgiu
  • CSM Bucureşti – BCM U Piteşti
  • BC Timişoara – Energia Rovinari, 5.11, ora 18.00, TVR3
  • CSU Ploieşti – Politehnica Iaşi
  • Dinamo Bucureşti – BC Miercurea Ciuc, 6.11, ora 18.00, TVR3
  • SCM U Craiova – BC Mureş Tg. Mureş, 6.11, ora 20.00, Digi Sport 3

 

Ramona Ramba/03.11.2011

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

NOTA: Continutul website-ului http://www.csufans.ro este destinat exclusiv informarii publice. Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in limita a 250 de cuvinte. In aceste cazuri, in mod obligatoriu, trebuie citata sursa informatiei, cu link catre site.

Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1067

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 CSU Sibiu 12
2 U BT Cluj 12
3 CSM Oradea 11
4 BCM U Pitesti 10
5 SCM U Craiova 9
6 SCM Timisoara 8
7 Steaua Bucuresti 7
8 Dinamo Stiinta Buc. 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin