ro

en

de



WRAcademy

Shaq, fara secrete

     Interviu preluat din numarul 93 al revistei CSU Fans Magazin .

    Retras la finalul sezonului trecut din activitate, Shaquille O’Neal are toate șansele să fie inclus cât de curând în Hall of Fame, pentru cariera sa de excepție în care a redefinit, pe baza calităilor fizice excepționale, postul de pivot.

    Pana una alta însă, la fel ca și pe vremea când a fost jucător, Shaq este mereu în centrul atenției, iar ultima sa “ispravă” este o autobiografie, Shaq Uncut: My Story (Shaq necenzurat: Povestea mea), care a fost lansată la 15 noiembrie. Iar dacă de-a lungul celor 19 sezoane profesioniste Shaq nu s-a dat niciodată la o parte atunci când a fost vorba despre diverse “săgeți” trimise abil către jucători, antrenori, sau chiar legende ale NBA, nici în cartea scrisă cu ajutorul unui jurnalist american, lucrurile nu stau altfel. Kareem Abdul Jabbar, Kobe Bryant sau Pat Riley sunt câțiva dintre cei care își primesc doza de “săpuneală” din partea uriașului care a dominat spațiul de trei secunde cum puțini alții au făcut-o în istoria baschetului. Fie că are sau nu dreptate, Shaq a fost încă de la apariția sa în ligă un personaj extrem de pitoresc și fie că stai de partea lui sau ești împotriva celor spuse sau făcute de el, nu ai cum să nu îl remarci. Ar fi și greu probabil, la cei 2,16 metri și cele 150 de kilograme (mai mult sau mai puțin).

     Fără alte comentarii iată unul dintre pasajele din carte făcute publice prin intermediul presei, o secvență mai puțin cunoscută până acum, dintr-un conflict cu Pat Riley, antrenorul celor de la Miami Heat, cu care Shaq a cucerit titlul în 2006. “Biletul cu care urma să părăsesc echipa din Miami a fost validat la mijlocul lunii februarie. Era multă tensiune atunci între Pat Riley și jucători. Eram gata să începem un antrenament și Jason Williams a întârziat câteva zeci de secunde. Pat a început să-l injure și să țipe la el. “Pleacă dracului de-aici!”, i-a spus lui J-Will. Cei doi au început să țipe unul la celălalt, iar J-Will a lovit cu piciorul un coș cu mingi, în timp ce se îndrepta către vestiar. Atunci i-am zis “J-Will, stai aici, nu pleci nicăieri”. Pat m-a auzit și a început să țipe la mine. I-am replicat că suntem o echipă și că trebuie să ne susținem unii pe ceilalți. Pat a țipat la mine și a vrut să mă dea afară de la antrenament. Atunci i-am zis “Hai, dă-mă afară!”. M-am îndreptat amenințător către el. Udonis Haslem a vrut să mă oprească, dar l-am împins cât colo. Apoi Zo (Alonzo Mourning – n.r.) m-a luat de braț. L-am scuturat ca pe o păpușă. Eram eu cu Riley față în față acum. L-am împuns cu degetul în piept, o dată, de două ori, iar el îmi tot dădea peste deget. “F… you” țipa el. “No, f… you”, strigam eu. Zo a încercat să ne calmeze, striga la mine “Big fella, no, big fella, stop”. M-am întors către el și i-am zis: “Stai liniștit, n-o să-l lovesc, doar nu sunt nebun”. Pat a decis apoi că antrenamentul a luat sfârșit”.

    Câteva zile mai târziu Shaq a cerut transferal și a ajuns la Phoenix Suns, iar campioana din 2006 se destrăma, încetul cu încetul.  

Adrian Popa/22.11.2011

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 895

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 11
2 BCM U Pitesti 11
3 CSU Sibiu 10
4 CSM Steaua Bucuresti 10
5 Phoenix Galati 10
6 CSM CSU Oradea 10
7 BC SCM Timisoara 10
8 SCM U Craiova 9
9 BC Mures 8
10 Timba Timisoara 7
11 Politehnica Iasi 6
12 Dinamo Bucuresti 6


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin