ro

en

de


*** LNBM, play-off, primul tur: U BT Cluj (1) 3-0 (8) SCM U Craiova, CSU Sibiu (2) 3-2 (7) BC Mures, Steaua CSM Bucuresti (3) 3-0 (6) BCM U Pitesti, CSM CSU Oradea (4) 3-0 (5) BC SCM Timisoara. Se va juca dupa sistemul cel mai bun din 5 partide (3/5). ***


WRAcademy

Avancronica etapei

      Etapa a 11-a din Divizia A programează două meciuri extrem de interesante, care pot avea rol decisiv în lupta pentru podiumul provizoriu de la finalul turului de campionat.

    Primul dintre ele se va juca în Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu, unde CSU Atlassib primește vizita celor de la BC Mureș Tg. Mureș. Gazdele revin pe teren propriu după meciul-spectacol câștigat etapa trecută în deplasarea de la Dinamo, partidă în care Jay Wisseh a fost la o singură recuperare de un triple-double, performanță remarcabilă nu doar pentru campionatul românesc. Sibienii se află pe locul 3 în clasament, deși au parte de cel mai mic buget din ultimii ani. De cealaltă parte, cu un buget incomparabil mai mare, dar și cu transferuri pe măsură, mureșenii nu au convins până acum. În plus, chiar dacă au câștigat meciul din etapa a 10-a de pe teren propriu cu CSȘ Giurgiu, conducerea echipei a decis să accepte demisia antrenorului Deri Csaba, iar până la finalul turului, mureșenii vor fi conduși de secundul Szaszgaspar Barnabas. O victorie a gazdelor le-ar consolida poziția a treia în clasament, în timp ce un eventual succes al mureșenilor ar face ca lupta pentru primele locuri să devină și mai aprinsă.

     Al doilea meci de foc al etapei a 11-a se joacă la Cluj, unde campioana en-titre, U Mobitelco, primește vizita celor de la Gaz Metan Mediaș. Un duel al orgoliilor, după ce, în sezonul trecut, medieșenii au avut câștig de cauză. Acum, ambele echipe au o situație complicată în clasament. Campionii au pierdut deja în acest sezon 3 partide, dintre care una chiar pe teren propriu, și se află doar pe locul 4 în clasament. De cealaltă parte, Gaz Metan Mediaș nu a pierdut decât o singură dată, dar a înregistrat și un forfait care face cât două înfrângeri, și este imediat în urma clujenilor în clasament. Totuși, Marcel Țenter va putea beneficia de aportul unui Zoran Krstanovic refăcut 100% după entorsa care l-a ținut pe bancă preț de câteva meciuri.

      După deplasarea de la Craiova, CSU Ploiești revine pe teren propriu, la Brazi, pentru meciul cu Dinamo. O partidă aparent mai ușoară pentru vicecampioni, dar Dinamo a surprins în ultimele etape cu două rezultate excelente - victoria din deplasarea de la Craiova și acasă cu BC Mureș - și a pierdut la mare luptă partida cu sibienii, meci în care Allen Durham a reușit 34 de puncte și 19 recuperări!!! Cu siguranță experiența ploieștenilor își va spune cuvântul și în acest meci, în condițiile în care trupa lui Dado Arnautovic a ajuns pe poziția secundă în clasament, după un start de sezon mai ezitant.

     Liderul Diviziei A, BC Timișoara, întâlnește în această rundă pe teren propriu pe SCM U Craiova, echipă cu evoluții oscilante în această primă parte a campionatului. Trupa lui Andelko Mandic a reușit câteva victorii importante, cum a fost cea din deplasarea de la Pitești, pentru ca apoi să strice tot cu o înfrângere la fel de surprinzătoare acasă, cu Dinamo. Gazdele, în schimb, nu au avut nicio problemă etapa trecută, în deplasarea de la Miercurea Ciuc, și își doresc să termine măcar turul campionatului pe prima poziție în clasament.

     CSM București încheie lista primelor 8 echipe în ierarhia momentului în Divizia A, cu un număr egal de victorii și înfrângeri după primele 10 etape. O poziție categoric peste obiectivul anunțat de managerul Liviu Puicu, acela de evitare a retrogradării. Și o poziție pe care trupa lui Hristu Șapera și-o poate consolida în cazul unei victorii pe teren propriu în fața celor de la BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc. O victorie foarte posibilă, dacă ținem cont de faptul că ciucanii nu au mai reușit prestațiile bune din sezonul precedent și se află pe penultimul loc în clasament, cu o singură victorie.

     CS Otopeni continuă parcursul ciudat din acest tur de campionat cu meciul de pe teren propriu cu Energia Rovinari. Ciudat pentru că ilfovenii începuseră campionatul cu aproape același lot de jucători ca în sezonul trecut, plus Bogdan Țibârnă. Dar, înainte de jumătatea turului, conducerea echipei a decis să păstreze în lot un singur străin, Courtney Scott, și să renunțe la restul. Iar asta s-a vazut în deplasarea din etapa trecută de la Pitești, unde trupa lui Eugen Ilie a pierdut fără drept de apel în ciuda celor 30 de puncte și 10 recuperări reușite de Țibârnă! De această dată, ilfovenii au în față o echipă, Energia Rovinari, aflată în lupta pentru o poziție în playoff, fiind pe locul 9 în clasament, cu doar 4 victorii și 6 înfrângeri.

     BCM Pitești joacă în deplasare la CSȘ Giurgiu, meci în care cu siguranță gazdele vor încerca să întrerupă seria de 8 înfrângeri consecutive înregistrată până acum la primul sezon în Divizia A. Conducerea echipei a decis și schimbarea antrenorului, dar era greu de presupus ca acest lucru va avea un impact pozitiv în deplasarea din etapa trecută de la Tg. Mureș. De cealaltă parte, piteștenii și-au început revenirea cu victoria de la Oradea și au legat două succese consecutive cu victoria în fața celor de la Otopeni. Trupa lui Tudor Costescu are mare nevoie de o victorie la Giurgiu pentru a mai recupera din înfrângerile neașteptate suferite la începutul sezonului, înfrângeri care au trimis echipa piteșteană până pe locul 10.

    În sfârșit, CSM Oradea va avea parte de cel mai ușor meci al sezonului, urmând să întâlnească pe teren propriu pe ultima clasată, Politehnica Iași.

  • CSU Sibiu  - BC Mures , vineri, 2 decembrie, ora 19:00 - DigiSport
  • CS Otopeni  - CS Energia Rovinari
  • CSM Oradea  - Politehnica Iasi
  • U Cluj Napoca  - Gaz Metan Medias, sambata, ora 19:00 - DigiSport
  • CSM Bucuresti  -  BC Miercurea Ciuc
  • BC Timisoara  -  SCM U Craiova, sambata, ora 18:00 - TVR 3
  • CSU Ploiesti  -  Dinamo Bucuresti
  • CSS Giurgiu  -  BCM U Pitesti

Adrian Voinescu/29.11.2011

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1011

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 U BT Cluj 52
2 CSU Sibiu 46
3 Steaua Bucuresti 45
4 CSM CSU Oradea 43
5 BC SCM Timisoara 41
6 BCM U Pitesti 39
7 BC Mures 36
8 SCM U Craiova 32
9 Phoenix Galati 32
10 Dinamo Bucuresti 30


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin