ro

en

de


*** CSU Sibiu 85-74 U BT Cluj ***


WRAcademy

CSU Sibiu - BCM U Pitesti 65 - 68

     CSU Sibiu a pierdut meciul disputat pe teren propriu împotriva celor de la BCM U Pitești cu scorul de 65-68 (25-24, 14-14, 10-19, 16-11), înregistrând astfel a doua înfângere în acest retur de campionat.

     Sibienii au început hotărâți meciul, cu Nikita Khartchenkov reușind două aruncări consecutive de trei puncte. Oaspeții însă nu au cedat, Slobodan Popovic cu un coș cu fault și Ivan Stefanovic menținându-și echipa în joc în debutul partidei. Primul sfert a continuat destul de echilibrat, ambele echipe s-au aflat pe rând la conducere, dar “galben-albaștrii” aveau avantaj de un punct la finalul primelor 10 minute de joc, scor 25-24. În sfertul al doilea piteștenii au punctat primii prin Damien Kinloch și au trecut în avantaj, 26-25. A urmat apoi un parțial de 10-0 al sibienilor, care a făcut ca scorul să devină 35-26 în favoarea lor în minutul 4. Oaspeții au răspuns însă la fel, fiind rândul lor să înscrie 10 puncte fără să primească vreunul și au revenit în avantaj, 36-35. A fost cel mai echilibrat sfert al meciului, ambele formații au marcat câte 14 puncte, astfel că la pauză echipa sibiană și-a păstrat avantajul de un punct pe care-l avea și după primul sfert, după prima jumătate a meciului tabela indicând 39-38 pentru gazde. Argeșenii au început mai bine sfertul al treilea, au reușit să se instaleze la conducere și chiar să se distanțeze pe tabela de marcaj, având în ultimul minut al sfertului 10 puncte avantaj, 57-47. Cristian Crăciun a mai înscris un coș, iar înainte de ultimele 10 minute ale meciului oaspeții conduceau cu 57-49. În ultimul sfert, piteștenii au reușit să se mențină în avantaj, având în minutul 8 un avans de 9 puncte, 66-57. Sibienii au reușit însă să revină grație unui “run” de 8-0, apropiindu-se la un singur punct în spatele adversarilor. Nu au izbutit însă mai mult, singurele puncte care s-au mai marcat până la sfârșit fiind două aruncări libere transformate de Uros Velickovic, iar oaspeții s-au impus la final la 3 puncte diferență, 68-65.

     Pentru sibieni au marcat: Kaylone Riley – 16 puncte, 8 recuperări, Cortney Scott – 12 puncte (2x3), 5 recuperări, 4 intercepții, Jaytornah Wisseh – 12 puncte (1x3), 6 pase decisive, Nikita Khartchenkov – 8 puncte (2x3), 2 recuperări, Devon Austin – 7 puncte (1x3), 5 recuperări, Cristian Crăciun – 4 puncte, 2 recuperări, Norbert Pascu – 3 puncte (1x3), Cristian Ban – 3 puncte. Principalii marcatori ai oaspeților au fost: Slobodan Popovic – 14 puncte, 11 recuperări, Darko Vujacic – 13 puncte (2x3), 5 recuperări, Uros Velickovic – 13 puncte (1x3). La capitolul procentaje, sibienii au avut 47,2% (17/36) la aruncările de 2 puncte, 28% (7/25) la 3 puncte și 66,6% (10/15) la aruncările libere, reușind 28 de recuperări (10 ofensive și 18 defensive), 11 pase decisive și 7 intercepții. Oaspeții au avut un procentaj de 55,8% (24/43) la 2 puncte, 18,1% (4/22) la 3 puncte, 61,5% (8/13) la linia de aruncări libere, totalizând 36 de recuperări (13 ofensive, 23 defensive), 9 pase decisive și 11 intercepții.

     Etapa viitoare echipa sibiană se va deplasa la Târgu Jiu pentru a disputa meciul cu Energia Rovinari.

 

Ramona Ramba/28.01.2012

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

NOTA: Continutul website-ului http://www.csufans.ro este destinat exclusiv informarii publice. Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in limita a 250 de cuvinte. In aceste cazuri, in mod obligatoriu, trebuie citata sursa informatiei, cu link catre site.

Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 1286

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->




Au.la.ala ( 28.01.2012 08:40 )
Intr-un singur cuvant "RUŞINE"

Nicu ( 28.01.2012 09:13 )
DEMISIAAAA!!!!!

alex ( 28.01.2012 09:25 )
penibili.....

liviu ( 28.01.2012 09:58 )
ce mama naibii nu vede nimeni ce antrenor penibil avem,suntem de toata rusinea

.. ( 28.01.2012 10:06 )
bataie de joc.!:)

fost aprozarist de la teatru ( 29.01.2012 12:16 )
e penibil. nu avem antrenor. in afara de HARD DEFENCE HARD, BETTER OFFENCE SI WE MUST PLAY BETTER, baiatul asta catalin nu stie nimic. RUSINEEEEEEEEEE

netgamero ( 29.01.2012 12:23 )
In time-out, Scot ii arata schemele lui vulc jr. Penibil. Trebuie sa apelam la solutii extreme pentru clanul Vulc, pentru ca ei nu inteleg ce stupizi sunt!! Ar trebui sa scandam impotriva lor la meciuri, nu se mai poate asa!!

samir ( 29.01.2012 05:51 )
ati jucat slab risine

Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 CSU Sibiu 12
2 U BT Cluj 12
3 SCM U Craiova 11
4 CSM Oradea 11
5 BCM U Pitesti 10
6 SCM Timisoara 9
7 Steaua Bucuresti 9
8 Dinamo Stiinta Buc. 7


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin