ro

en

de



WRAcademy

Succesul lui Olympiacos Pireu

Succesul lui Olympiacos Pireu

Olympiacos Pireu este una dintre favoritele Euroligii masculine la startul fiecărui sezon competițional. Formația elenă a preluat ștafeta de la marea rivală, Panathinaikos Atena, în ceea ce privește reprezentanta Greciei cea mai de seamă în arena internațională.


La sfârșitul anilor 80, acest statut l-a avut Aris Salonic, echipă condusă în teren de unicul Nikos Galis, omul care a oferit Greciei mai mult decât cele trei calificări consecutive la Final Four-ul Euroligii. El a adus pasiunea și dragostea pentru jocul de baschet într-o țară care în acele vremuri era un partener strategic de seamă pentru Statele Unite ale Americii. De aici și explicația cu privire la atașamentul față de mingea portocalie.


În anii 90, baschetul din Grecia la nivel de club a atins cote nebănuite. Patru echipe au adus glorie sportului cu mingea la coș din această țară. Întâi a fost PAOK Salonic, după care au apărut Olympiacos Pireu și Panathinaikos Atena, după care a ieșit la rampă și AEK Atena.
Panathinaikos în 1996, respectiv Olympiacos în 1997, au fost echipele care au adus primele trofee de Euroligă Greciei.


Situația s-a clarificat în primul deceniu al Mileniului 3. Venirea lui Zeljko Obradovic la cârma verzilor a instaurat hegemonia în sportul cu mingea la coș din Grecia. Dincolo de dominația consemnată în campionatul Greciei, PAO a câștigat trofeul suprem în jocul de baschet european la nivel de club în cinci rânduri între 2000 și 2011.


Obradovic s-a despărțit de Panathinaikos Atena în vara anului 2012, atunci când a înțeles că la nivel de conducere administrativă se vor opera anumite modificări, cu care ZOC nu a fost de acord, motiv pentru care a decis să se retragă de la această echipă.


Anul 2012 a fost cel în care Olympiacos a preluat cu adevărat ștafeta de principala reprezentantă a Greciei în Euroliga masculină. Echipa din portul Pireu disputase finala Euroligii în 2010, însă revenirea la cârmă a lui Dusan Ivkovic a readus vremurile de glorie echipei în alb-roșu.
De altfel, în ultimii șapte-opt ani, Olympiacos Pireu a înregistrat rezultatul cu care acest club nu se mai întâlnise în prealabil. Este vorba despre câștigarea Euroligii de două ori (2012 și 2013), respectiv disputarea a alte două finale (2015 și 2017). Totul în condițiile în care Panathinaikos Atena nu s-a mai calificat la Final Four-ul Euroligii din 2012.


Succesul lui Olympiacos Pireu din ultimii ani se datorează unui nucleu de jucători autohtoni extrem de vocal, în jurul căruia au fost legitimați mai mereu tineri americani cu potențial și extrem de dornici de afirmare. Cheia succesului a constat în această rețetă, una inferioară din punct de vedere financiar celorlalte mari forțe ale baschetului european ale vremurilor.
Principalele piese, în toți acești ani, au fost Vassilis Spanoulis și Giorgos Printezis. Lângă ei au fost alți autohtoni de certă valoare, iar în prezent aceștia sunt Vangelis Mantzaris și Kostas Papanikolaou. Interesant este că de-a lungul ultimilor ani în funcția de antrenor principal au fost nume importante, însă aceștia au lucrat sub aceleași coordonate.


Bazele le-a pus Panagiotis Giannakis, colegul lui Galis de la Aris în anii 80, respectiv antrenorul Greciei la EuroBasket 2005. Ulterior, la cârma lui Olympiacos a venit amintitul Dusan Ivkovic. El a fost succedat de Georgios Bartzokas, pentru ca apoi să vină Giannis Sfairopoulos. Alături de fiecare dintre aceștia, pe post de antrenor asistent a fost Milan Tomic, care în această vară a preluat-o pe Steaua Roșie Belgrad, având șansa de a se afirma ca antrenor principal. Actualmente, sub aceleași coordonate, antrenor principal este David Blatt, un tehnician american-israelian, care a avut succes peste tot - în Rusia, în Israel, în NBA, în Turcia, la nivel de club, dar și cu echipa națională a Rusiei, pe care a ghidat-o spre titlul EuroBasket în 2007, dar și spre o medalie olimpică de bronz.


Firește, managementul este extrem de eficient. Chiar dacă nu a câștigat Euroliga cu fiecare antrenor, Olympiacos a performat și a oferit o mostră de voință, combativitate și angajament, dublate de un baschet colectiv în ambele faze ale jocului, indiferent care a fost numele antrenorului și chiar indiferent de numele jucătorilor străini.


Succesul lui Olympiacos Pireu în plan pur sportiv este o rețetă imposibil de copiat. Este o echipă în care evoluează jucători care se identifică cu locul, oamenii, culorile și emblema clubului, o echipă lângă care vin mereu jucători înfometați de succes și dornici de afirmare.

 

Material realizat de Adrian Micinic

Material apărut în CSU Fans Magazin - nr. 189

csufans/29.10.2018

 

NOTA: Continutul website-ului https://www.csufans.ro este destinat exclusiv informarii publice. Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in limita a 250 de cuvinte. In aceste cazuri, in mod obligatoriu, trebuie citata sursa informatiei, cu link catre site.

Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Afisari: 218

Adauga un comentariu

Numele *:


Email *:


Website :

Comentariul tau :
Cod de verificare:
->



Clasament Liga Nationala de Baschet Masculin

Loc Club P
1 CSU Sibiu 42
2 U BT Cluj 41
3 CSM Oradea 39
4 SCMU Craiova 36
5 SCM Timisoara 34
6 BCM U Pitesti 34
7 Steaua Bucuresti 18
8 Dinamo Bucuresti 18


CSU Fans Magazin

CSU Fans Magazin